Combinatul Alum Tulcea, singurul producător de aluminiu din România şi unul dintre cei mai mari din Europa Centrală şi de Est, va primi o finanţare de milioane dolari în principal pentru continuarea investiţiilor începute în urmă cu un deceniu pentru reducerea amprentei sale de carbon.
Potrivit unui comunicat remis joi , finanţarea este acordată de Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB), în parteneriat cu Garanti Bank România. Linia de credit acordată de BSTDB va fi în valoare de 20 de milioane dolari, restul finanţării fiind asigurat de Garanti Bank ( încă 5 milioane de dolari).
"Alum a implementat în ultimii ani un program extins de investiţii, cu scopul de a creşte eficienţa energetică şi a procesului de producţie, respectând în acelaşi timp reglementările de mediu în vigoare. Această nouă finanţare obţinută de la parteneri de afaceri de încredere, precum BSTDB şi Garanti Bank, reprezintă un nou pas înainte pentru continuarea programului nostru de investiţii pe termen lung, axat pe modernizarea tehnologiei, diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea de noi produse cu valoare adăugată şi proiecte de siguranţă şi protecţie a mediului", a declarat directorul general al Alum, Gheorghe Dobra.
În perioada 2009-2016, Alum a investit 28 milioane dolari pentru a moderniza o parte din echipamentele existente, cu scopul de a face procesul de producţie mai eficient şi de a respecta normele europene privind protecţia mediului. Până în prezent, eforturile depuse de Alum în acest scop au dus la reducerea cu 57% a emisiilor de dioxid de carbon.
Citește și:
Schimbare inedită în noua Lege a pensiilor-Ce se va întâmpla cu ajutorul de deces
Atenție! Un proiect BOMBĂ a primit DA-ul senatorilor-Pentru cine crește VÂRSTA DE PENSIONARE
Vești bune! Românii vor avea parte de o minivacanță
Combinatul de la Tulcea va primi o finanțare de milioane de dolari. În ce se va investi acestă sumă
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Ce este operațiunea Jupiter 6, demarată de Parchet și IGPR. Sute de percheziții în mai multe județe

19:00Social
Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

14:30Social



