Comisia Europeană a transmis printr-un comunicat de presă că România va primi peste 60 de milioane de euro pentru sprijinirea sectorului transportului rutier în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, scrie news.ro
Astfel ajutorul vine în sprijinul întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia. Schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”), în care se recunoaşte faptul că economia UE se confruntă cu perturbări grave, conform sursei citate.
„Prin această schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane euro, România va sprijini sectorul transportului rutier, care este grav afectat de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor adoptate ca răspuns la aceasta. Această schemă este o măsură importantă, menită să atenueze impactul economic al războiului purtat de Putin împotriva Ucrainei. Continuăm să ne afirmăm sprijinul faţă de Ucraina şi de poporul său şi, în acelaşi timp, continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că măsurile naţionale de sprijin pot fi puse în aplicare în timp util, în mod coordonat şi eficace şi că sunt protejate, totodată, condiţiile de concurenţă echitabile pe piaţa unică”, a afirmat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.
România a notificat Comisiei o schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane de lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.
Scopul schemei este de a oferi sprijin sub formă de lichidităţi întreprinderilor afectate de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor care au fost adoptate ca răspuns la aceasta, asigurând în acelaşi timp circulaţia neîntreruptă a mărfurilor şi a persoanelor pe cale rutieră.
Măsura va fi accesibilă pentru toate întreprinderi, indiferent de mărime, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane, care deţin o licenţă comunitară valabilă şi care sunt afectate de criza actuală.
În cadrul schemei, beneficiarii vor avea dreptul să primească ajutoare sub formă de granturi directe ce vor avea o valoare limitată.
Comisia a constatat că schema de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu va depăşi 400.000 euro per întreprindere şi se va acorda până la 31 decembrie 2022.
Comisia Europeană a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză, mai indică sursa citată.
Având în vedere aceste considerente, Comisia Europeană a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
La 23 martie 2022, Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar de criză privind ajutoarele de stat, menit să le permită statelor membre să profite de flexibilitatea oferită de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, scrie news.ro
Comisia Europeană și-a dat acceptul: România va primi peste 60 de milioane de euro pentru sprijinirea sectorului transportului rutier
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



