„Ştim că în momentul în care se fac mai multe interogări la Biroul de Credit pentru un potenţial client, scorul său devine mai slab şi este văzut ca fiind un client mai riscant pentru bănci. Se ajunge, astfel, la situaţia în care unii clienţi să nu mai fie eligibili pentru creditare. Suspiciunea noastră este că prin acest mecanism scade concurenţa între bănci şi se îngreunează migraţia clienţilor de la o bancă la alta. Încercăm să aflăm dacă aceste suspiciuni se confirmă sau dacă există o altă explicaţie. Ne aşteptăm ca băncile să spună că vor să evite fraudele”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la ZF Live.
„Nelegitimitatea vine atunci când obiectivul nu mai este să protejez sistemul de un client rău platnic, ci devine acela de a ţine clienţii captivi, astfel încât să nu îi las să plece către alte bănci”, a explicat el.
Cele 10 bănci suspectate de înțelegere de tip cartel
Potrivit Consiliului Concurenței, băncile inspectate sunt: Alpha Bank Romania S.A., CEC Bank S.A., Garanti Bank S.A., Raiffeisen Bank România S.A, ING Bank N.V. Amsterdam sucursala București, Banca Transilvania S.A., Banca Comercială Română S.A, BRD – Groupe Société Générale S.A., Credit Europe Bank (Romania) S.A., First Bank S.A..