Biden Putin

sursa foto:  foxnews.com

Cresc tensiunile dintre Rusia și SUA! Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: ‘Nu vom întârzia cu reacția, dar să nu vă așteptați ca ea să vină acum’

Autoritățile de la Kremlin au transmis că Washingtonul nu a luat în considerare cerințele sale de securitate, la o zi după răspunsul SUA la solicitările Rusiei, aflate în centrul crizei dintre Moscova și Occident în legătură cu Ucraina și cu NATO.

„Nu putem spune că punctele noastre de vedere au fost luat în considerare sau că există o dorinţă ca îngrijorările noastre să fie luate în considerare”, a declarat joi presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a adăugat că Moscova „nu se va grăbi” să răspundă pentru moment. „Nu vom întârzia cu reacţia (…), dar să nu vă aşteptaţi ca ea să vină acum”, a explicat Peskov.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a transmis tot joi că SUA nu au oferit un răspuns pozitiv la „principala” revendicare a Rusiei, şi anume oprirea extinderii NATO, în special spre Ucraina.

„Nu există un răspuns pozitiv la chestiunea principală” în documentele primite de Moscova din partea Washingtonului, a spus ministrul de externe rus, citat într-un comunicat de presă.

El a adăugat totuşi că „există o reacţie care ne permite să sperăm la începerea unei discuţii serioase despre chestiuni secundare”.

SUA şi NATO au respins miercuri cerinţele cheie ale Moscovei, cum ar fi oprirea extinderii Alianţei Nord-Atlantice şi o revenire la desfăşurările sale militare la frontierele din 1997, dând asigurări în acelaşi timp că vor să discute serios cu Rusia despre temerile sale privind securitatea, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare