Crimă pasională în Spania. Un român de 27 de ani și-a ucis iubitul de 60 de ani: „Nu am vrut să-i fac rău niciodată”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 27-02-2024 22:52

Actualizat: 27-02-2024 23:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un român în vârstă de 27 de ani care trăiește în Spania este acuzat de o crimă odioasă. Potrivit autorităților, în anul 2020, acesta și-ar fi ucis iubitul. În ciuda acuzațiilor ce i se aduc, românul susține că nu-și amintește nimic din noaptea crimei. 


Doru Robert Diditel, în vârstă de 27 de ani, este acuzat că în urmă cu aproape patru ani și-a ucis iubitul. Cei doi erau împreună de câteva luni și locuiau în casa victimei. Se pare că românul l-a ucis pe partenerul său în urma unei dispute verbale ce a degenerat pe fondul consumului excesiv de alcool.


[caption id="attachment_316139" align="alignnone" width="483"]
Sursă Foto: La Nueva Espana[/caption]


(VEZI ȘI: Pensionarul din Italia credea că are o relație cu românca, dar a rămas fără 200.000 de euro! „Am fost prea naiv”)

Un român din Spania este acuzat că și-a ucis partenerul de viață


În ciuda acuzațiilor ce i se aduc, românul susține că nu își poate aminti nimic din noaptea crimei. El a justificat totul prin faptul că în seara respectivă el și iubitul său, Alejandro Fernandez-Canteli Alvarez, un artist în vârstă de 60 de ani din Oviedo, consumaseră „doi-trei litri de vin și douăzeci de beri”, neputând să-și explice cum s-a putut ajunge la o astfel de situație. În plus, românul susține că a ținut mult la victimă și nu i-ar fi făcut rău niciodată.
„L-am iubit cu adevărat, nu știu ce s-a întâmplat, alcoolul, dar nu am vrut să-i fac niciodată rău”, a transmis românul.

Crima s-a petrecut în noaptea de 4 noiembrie 2020, dar cazul este încă sub analiza autorităților. Spaniolul în vârstă de 60 de ani a fost găsit într-o baltă de sânge, după o presupusă dispută cu tânărul român. Cearta dintre cei doi ar fi pornit după ce spaniolul nu l-ar fi lăsat să plece pe Doru să cumpere substanțe interzise.

Declarațiile martorilor îl incriminează pe român


Procesul a început marți, 27 februarie 2024. Trei martori ce au fost prezenți în casa respectivă în noaptea crimei au dat declarații în timpul procesului.

Proprietarul casei, un bărbat cu deficiențe cognitive, a declarat că totul a început atunci când „Robert a dorit să meargă la La Carriona să cumpere joint-uri, iar Alex (prietenul său) l-a împiedicat să facă acest lucru”.

Prietenul proprietarului, care este tot român, susține că l-a auzit pe Robert spunând: „Înainte să mă omoare așa cum l-au omorât pe tatăl meu (a fost înjunghiat mortal de un cumnat), îl omor pe el”. În plus, acesta a declarat că Robert consumase mult alcool în seara respectivă.

Un alt martor a declarat că cei doi bărbați trăiau din pensia de 400 de euro a victimei. Mai mult, acesta a explicat că relația dintre român și Alejandro Fernandez-Canteli Alvarez a fost marcată de multe certuri.
„El bea, fuma joint-uri și devenea supărat, uneori ajungând să fie violent. Devenea violent. Am fost nevoit să-l dau afară pe el și pe un alt prieten al său o dată. Când a început relația cu Alex, sincer vorbind, se certau mereu, fie în mașină, fie în Aviles... Robert bea în mod excesiv, aproximativ 20 sau 30 de cutii de bere pe zi, și el fuma în mod constant”, a spus cel de al treilea martor.

(NU RATA: Patronul celui mari mare bordel din Europa a murit. Spaniolul fusese condamnat pentru evaziune fiscală de milioane de euro)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri