CSM a luat decizia! Ce se întâmăplă cu aceste taxe

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 02-08-2019 17:46

Actualizat: 02-08-2019 17:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Magistrații de la CSM au respins propunerea guvernului de a taxa pensiile speciale. Aceștia susțin că prin această măsură este afectată independența magistratului.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a informat vineri că a avizat negativ prevederile ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti din proiectul de ordonanţă a Guvernului privind reglementarea unor măsuri fiscale-bugetare, potrivit Agerpres.

CSM sublinia, într-un comunicat transmis joi, că nu va tolera "afectarea statutului magistratului" şi "încălcarea independenţei" prin eliminarea pensiei de serviciu.

Consiliul amintea că şi-a exprimat "în mod ferm" poziţia în mai multe rânduri cu privire la imperativul respectării de către puterea legislativă şi puterea executivă a obligaţiei de rang constituţional de a garanta judecătorilor şi procurorilor, la încetarea funcţiei, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remuneraţii, adăugând că statutul magistratului impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei Justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de articolul 1 alineatul 3 din Legea fundamentală.

"Ignorând aceste garanţii constituţionale şi opinia constant exprimată de Consiliu, puterea executivă a înaintat proiectul de act normativ privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare prin care se elimină în mod flagrant, prin mijloace fiscale mascate sub forma unei suprataxe pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, încălcând astfel fără reţinere independenţa obiectivă a magistraţilor din această perspectivă", preciza CSM.

Potrivit CSM, proiectul de act normativ privind taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate încalcă jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale ce a stabilit fără echivoc că independenţa Justiţiei, ca garanţie constituţională, include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu.

Totodată, spuneau reprezentanţii CSM, nu poate fi ignorat faptul că voinţa populară exprimată în mod clar în cadrul referendumului din luna mai 2019 a fost în sensul eliminării ordonanţelor emise de puterea executivă în domeniul legilor Justiţiei.

"Consiliul Superior al Magistraturii reiterează şi subliniază cu tărie şi fără echivoc că nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistratului şi încălcarea independenţei acestora prin eliminarea pensiei de serviciu, garanţii pentru a căror protecţie şi prezervare va efectua absolut toate demersurile care se impun, aşa cum s-a arătat în poziţiile anterior exprimate", se arăta în comunicatul citat, informează realitatea.net

Vezi și

Răsturnare de situație în cazul Alexandrei! Există un acord cu SRI și Poliția Română: ‘Suntem obligați’


SURSE Incompetență sau complicitate? De-abia azi a fost cerut desfășurătorul numărului de pe care a fost sunată mama Alexandrei

EXCLUSIV Un polițist craiovean implicat în cazul șocant din Caracal?! Coincidență stranie (AUDIO)



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri