Cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu l-a „distrus” pe procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocală”. Într-un interviu acordat celor de la Digi 24, CTP a comentat scandalul momentului, în care apar procurorii Lucian Onea, șef la DNA Prahova, și Mircea Negulescu.
Cristian Tudor Popescu a spus că „personajul Negulescu, analizat psihologic, ba chiar psihiatric, arată niște probleme psihice evidente”.
„Ca să încercăm să înțelegem la ce bun toată vânzoleala, toată agitația de astăzi, să începem cu un exemplu simplu: o situație aplicabilă oricărui cetățean al acestei țări. Să presupunem că respectivul cetățean este șef de departament într-o instituție sau o companie și unul din subordonați, care ar fi putut să comită o faptă ilegală, un personaj altfel dubios, dar subordonat respectivului șef de departament, spune într-o înregistrare telefonică – deci nu face o declarație justiției – că a făcut și face tot ce face cu aprobarea și acordul șefului. Și imediat după asta, conducerea instituției sau respectivei companii îl concediază pe șeful de departament. Ce se întâmplă în continuare? Cetățeanul nostru dă în judecată conducerea și, cu siguranță, câștigă în instanță, fiind repus în funcție cu plată de daună din urmă.
Toți cei care au făcut vorbire astăzi în legătură cu schimbarea procurorului șef al DNA știu acest lucru. Toată agitația, fierberea asta, este menită să facă opinia publică să uite acest lucru simplu: că procurorul șef Kovesi, cetățeanul șef de departament, nu poate fi dat afară pe baza acelor înregistrări prezentate la niște televiziuni. Nu e un probatoriu nici măcar minimal.
Nemaipunând la socoteală că personajul principal în cazul de față – nu știu cine e acest procuror Negulescu, nu-l cunosc, eu vorbesc de personajul din înregistrare – personajul Negulescu, analizat psihologic, ba chiar psihiatric, arată niște probleme psihice evidente. Este megaloman, este obsedat de propria persoană și de puterea pe care ar deține-o, amenință cu legăturile lui, se jură în fața unui inculpat pe viața copilului lui. Emite tot felul de exprimări, unele obscene, altele aberante, dominate de ideea de cât de puternic e el.
Vezi și Ce salariu IMPRESIONANT are șeful unității de ELITĂ DNA Ploiești – Cât de bogat e, de fapt, Lucian Onea
Acest personaj spune la un moment că „aranjez eu cu doamna K”. Asta e singura bază, nu e nicio dovadă, pentru care ar fi trebuit dată afară dna Kovesi.
După pregătirea de artilerie de aseară de la televiziunile respective, dna Andreea Cosma, sora celui în cauză, și cu dosar și dânsa, îi recomandă lui Kovsi să se delimiteze cât mai are timp de respectivii Onea și Negulescu
Dl secretar general adjunct Codrin Ștefănescu de la PSD spune, nici mai mult, nici mai puțin decât „Tudorele, fă ceva”. Partidul îi spune ministrului Justiției „fă ceva”, orice, că altfel nu se mai poate.
Dna Grapini trimite o scrisoare ministrului Justiției și președintelui Iohannis, în care afirmă că în România nu există democrație, nici mai mult, nici mai puțin. Pentru că undeva la DNA Prahova există cel puțin un procuror cu probleme, Negulescu a fost și exclus din magistratură, pentru asta, trage concluzia dna Grapini, nu există democrație.
Dl Tăriceanu, imediat: „nu există stat de drept în România, totul e stapânit de statul paralel”. Dl Dragnea: „e vorba de poliție politică. Adică ne întrebăm, cum au fost fabricate probe în acest caz, oare în câte alte cazuri au fost fabricate?” De pilda și în al dânsului și în al acoliților dânsului.
Dna Ecaterina Andronescu, proaspăt prescrisa doamnă Andronescu în dosarul Microsoft, spune că „dl ministru are mijloace legale și va ști să le folosească”. Din nou pe ministrul Toader.
Dl Șerban Nicolae propune practic desființarea DNA și refacerea după criterii care, în sfârșit, să termine cu dezordinea și, practic, partidul să-l controleze.
Iar dl Paul Stănescu, vicepremier, personaj marcant al PSD, spune, nici mai mult, nici mai puțin decât: dna Kovesi să-și dea demisia. Pe baza acestor non-dovezi, dl vicepremier Stănescu o somează pe procurorul Kovesi să-și dea demisia și anunță că partidul o să hotărască miercuri ce se
întâmplă cu dna Kovesi. Măcar dl Paul Stănescu a fost extrem de direct și de cinstit în legătură cu obiectivul PSD. Asta vrem, să hotărâm noi, la partid, ce se întâmplă la DNA, DIICOT, în justiție. Asta se hotărăște la partid, nu la CSM, nu la Inspecția Judiciară, nu la Ministerul Justiției, la preşedinte. Nu, la noi, la partid.
Dna Dăncilă, premierul României, solicită întoarcerea ministrului Justiției de urgență din Japonia. Ce crede că poate să facă ministrul Justiției? Să o demită pe dna Kovesi pe baza înregistrărilor exhibate de un inculpat care-și așteaptă acum termenul de judecată? Neexpertizate încă, aceste înregistrări, de către Inspecția Judiciară.
Doamna aceasta care reclamă urgența prezenței ministrului Justiției în țară, acum, este cea care spunea că nu-și abandonează tovarășii de echipă și că dl Vâlcov va fi sprijinit până la decizia definitivă.
Dl Vâlcov are în momentul ăsta o decizie de opt ani de pușcărie. Iată modul de gândire al dnei Dăncilă și al PSD: dl Vâlcov are o decizie de închisoare cu executare din partea unei instanțe, în vreme ce dna Kovesi nu are nimic, nu s-a pronunțat Inspecția Judiciară, CSM, nici ministrul Justiției. Avem niște vorbe pe televizoare aruncate de niște inculpați și urmăriți general din Serbia – dl Ghiță care a venit să dea o mână de ajutor cu niște insulte fabuloase.
Ăsta e modul de a judeca al doamnei Dăncilă și PSD: Dl Vâlcov poate fi menținut cu o decizie a instanței, în timp ce dna Kovesi trebuie demisă.
La ce bun toate astea? Concluzia este, după mine, evidentă. E pregătirea de artilerie pentru anunțul în Parlamment sau unde l-o face dl ministru al Justiției în legătură cu conducerea DNA, cu dna Kovesi. A spus foarte corect dl Toader: „la ce bun să mai sesizez Inspecția Judiciară, știu ce am de făcut”. Știau foarte bine că nu poate fi demisă în seara asta, dar toate aceste declarații, tot ce am văzut aseară, înregistrările de la tv, sunt menite să pună cartușul, să încarce lovitura pentru momentul în care, în Parlament, pe baza raportului, pe baza a ceea ce ne amenință de trei luni, că a analizat, a gândit, a meditat, pe baza a tot ce au dat CSM, Inspevția Judiciară, ne va anunţa hotărârea în legătură cu dna Kovesi. Pentru asta s-a jucat această scenetă de brigadă artistică.
Operațiunea și-a atins scopul, va rămâne (în gândul unor oameni) ideea că „nu e în regulă cu Kovesi, făcea dosare, falsifica probe, s-o dea afară, că prea am auzit multe”. Nu există nicio probă. Dna Kovesi nu e eternă acolo, nu e de neînlocuit, dar nu poate fi dată afară pe baza a nimic.
Vor fi însă destui cei care vor considera că toată această încercare propagandistică e suficientă ca dna Kovesi să fie înlăturată.
Dacă, mai mult că sigur Tudorel Toader va anunța revocarea lui Kovesi și asta va exercita o presiune, și prin intermediul opiniei publice ușor de convins prin televiziunile respective, va exercita o presiune asupra CSM și, în ultimă instanță, asupra președintelui Iohannis. Dacă Iohannis va îndrăzni să nu accepte revocarea dnei Kovesi, să știe că se face frate cu poliția politică, cu statul paralel, cu antidemocrația și cu tot ce e mai rău în țară”, a afirmat CTP.
Vezi și Lidl anunță o schimbare de proporții: Ce mutare pregătește gigantul de la 1 martie
Surpriză de proporții! Ce sumă uluitoare vrea statul să ofere copiilor născuți după 1 ianuarie 2018
CTP îl „DISTRUGE” pe procurorul Negulescu, în scandalul MOMENTULUI! Ce a spus de Kovesi, dar și de mai-marii PSD
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

05 febActual
De ce, în Apuseni, ceasul digital rămâne orientativ, iar ora de vară nu contează în viața de zi cu zi. Singura localitate din România unde timpul se raportează la soare

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

19:24Social
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

18:43Social
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

16:44Social
Românii care au atins minimul de contributivitate pot beneficia de pensie socială. Condițiile de acordare, stabilite de CNPP

05 febSocial



