NDQwJmhhc2g9OGRlMGQ4YmFkYjczOWJhOWZmZDIxZGRlZDU1YzUwM2U.thumb

sursa foto:  digi24.ro

CTP ia peste picior Guvernul Orban: `Așa e cel mai bine, faci economie de picioare`

Jurnalistul, Cristian Tudor Popescu, a comentat  argumentele potrivit cărora oamenii ar trebui să voteze cât mai ușor .

„Știți cum e cel mai bine? Să voteze altcineva în locul lor. Așa e cel mai bine, faci economie de picioare, să te duci până la secția de vot, să dai cu ștampila, să bagi în urnă, e greu. Hai să voteze altcineva în loc. Dacă vorbim despre apartenența la localitate la alegerile locale a votantului, el ar trebui să facă dovada, după părerea mea, că de cel puțin 6 luni locuiește, muncește în localitatea respectivă, ca să poată vota. În SUA, când te duci, și chiar în România, nu trebuie o perioadă până când ți se dă cetățenia? Ți se dă când se consideră că aparții cu adevărat comunității”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Așa și cu localitățile. Trebuie să faci dovada că ești interesat de localitatea respectivă, că aparții comunității respective și atunci ai dreptul să votezi. Dacă nu faci această dovadă, atunci nu faci decât să deformezi, să alterezi votul și dreptul la vot al celor din localitate. Nu mi se pare excesivă această măsură cu 3 luni de zile, aș extinde termenul și mai mult”, a spus gazetarul.

„Ideea este următoarea: să nu vină niște oameni peste noapte și să voteze într-o localitate cu care nu au nicio treabă, deformând în felul acesta votul cetățenilor care locuiesc acolo. Pentru asta s-a spus acum că vizele de flotant ar trebui măcar cu 3 luni înainte, cei care vor să voteze să-și facă viza de flotant și acum văd că liberalii sunt dispusi sa negocieze la 60 de zile cu USR. Mi se pare o prostie. Ar trebui să fie măcar 6 luni, un an, pentru persoanele respective”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„USR a venit cu obiecția că mulți dintre votanții lor sunt oameni din diverse orașe ale țării care vin în București, de pildă și în orașe mari, să lucreze în IT, în corporații, și că nu vor fi lăsați să voteze. Ce-i împiedică pe acești oameni, care bănuiesc că nu vin acum în orașul respectiv să lucreze, ei sunt deja acolo. Sau dacă au venit acum, au timp destul până la alegeri să-și facă viză de flotant. De ce să-și poată face viză de flotant cu 24 de ore înainte de alegeri oamenii ăștia despre care vorbește USR?”, a adăugat gazetarul, potrivit digi24.

Vezi și

Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’

EXCLUSIV Marcel Vela răstoarnă situația! Harta e falsă!

Dumitru Coarnă, ‘ultimatum’ pentru Traian Berbeceanu și Marcel Vela: ‘În timp util’

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare