Din cauza sistemului sanitar românesc care este la pământ, orice boală serioasă care implică internarea bolnavului îi poate face acestuia mai mult rău decât bine. De aceea, majoritatea familiilor care au astfel de bolnavi trebuie să îi trimită pe aceștia la operație în țări precum Turcia, Italia sau Germania. Sună ușor, însă de cele mai multe ori, familiile acestora nu dispun de banii necesari pentru o asemenea plecare. În ajutorul acestora sar ONG-urile cu intenția de a-i finanța. Totuși, printre acestea se numără și profitori.
Potrivit presei din Arad, în localitate funcționează de ceva timp „Asociația Cetatea Voluntarilor”, asociație condusă de Anamaria Nyeki, o angajată a unei direcții a primăriei care se ocupă de asistența socială.
Din ultimul scandal, reiese că acesta ar fi dar informații evazive cu privire la sutele de mii de euro strânse pentru renovarea Secției Boli Infecțioase Copii. Totdată, aceasta a refuzat să dea mai multe detalii, declarând că ONG-ul pe care îl conduce nu este o instituție publică.
Ceea ce trezește cu adevărat suspiciuni este cazul unei fetițe bolnave de leucemie, care este nepoata doamnei Nyeki. Fetița a fost diagnosticată cu boala la sfârșitul anului 2016, iar mătușa acesteia, Anamaria Nyeki, a pornit imediat o campanie pentru aceasta.
Fetița ar trebui dusă la un spital din Viena în vederea unui transplant medular, care ar fi costat 350.000 euro. În cadrul campaniei, însă, nu s-a menționat nici destinația banilor, nici tratamentul necesar și nici suma pe care ONG-ul dorește să o strângă.
O campanie de strângere de fonduri pentru un caz grav, care necesită costuri mari, ar trebui să prezinte transparență totală și să furnizeze următoarele elemente: diagnostic complet, contact cu clinica din străinătate și acceptul lor de a prelua cazul, plan de tratament și durată și costurile comunicate de clinică.
Pentru întregul articol citește aici
Citește și:
EXCLUSIV! Răsturnare de situație! Cui nu i-ar fi cerut, de fapt, demisia Ecaterina Andronescu
SURSE! Cât va fi darul la nunta anului în politica românescă – Liviu Dragnea a invitat toți liderii PSD
Un gigant prezent și în România face concedieri masive! Mii de persoane vor rămâne fără locuri de muncă
Cum profită ONG-urile de pe urmele bolnavilor - Sume imense nejustificate
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



