sursa foto:  stirileprotv.ro

Cum se scuză autoritățile naționale pentru eșecul campaniei de vaccinare: ‘Este o problemă care ține de educație’

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că rata redusă de vaccinare în România reprezintă o problemă sistemică, ce ține pe de o parte de neîncrederea în autorități, iar pe de altă parte de educație.

 

“Nu o să fie un răspuns foarte simplu, pentru că e o analiză extrem de serioasă și extrem de riguroasă. Dacă o luăm pe anumite analize putem să o spunem așa: accesul la vaccinare, cum a fost? Eu cred că accesul la vaccinare este cât se poate de simplu, procesul în sine de vaccinare este cât se poate de simplu, am reușit să aducem vaccinul cât mai aproape de oameni, avem peste 90% din comunele din România unde am mers cu echipe mobile și avem județe unde deja s-au parcurs toate aceste comune și vom relua activitățile de vaccinare.

 

Avem un sistem logistic foarte bine pus la punct, atât în ceea ce privește partea de stocare, distribuție și platforma de programare, registrul electronic național al vaccinărilor.

 

Cred că vorbim despre o problemă sistemică, de fapt, o problemă de fond, anume de încredere a populației în autorități și mai este o problemă care ține de educație și de tot ce s-a pierdut în toți acești ani această educație medicală care are la bază principii foarte simple, anume prevenția, începând de la măsurile clasice de igienă până la vaccinare, care este una dintre cele mai cost-eficiente măsuri în ceea ce privește controlul răspândirii bolilor transmisibile”, a declarat Valeriu Gheorghiță, conform b1tv.ro.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare