Judecătorii au decis să-l elibereze pe un cunoscut om de afaceri. Acesta fusese condamnat la ani grei de închisoare, pentru fapte de corupție, într-un dosar celebru.
Magistrații de la Judecătoria Aiud au admis, vineri, cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF Carpatica.
„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.I. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 56/2017 din data de 28.06.2017 emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 44/08.03.2016. Atrage atenţia petentului condamnat asupra cauzelor de revocare a liberării condiţionate", se arată în minuta dosarului.
Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Marţi, 17 aprilie, instanţa a amânat pentru data de 20 aprilie pronunţarea în acest dosar. Este cea de-a doua cerere de acest tip depusă de către omul de afaceri, precedenta fiind făcută la două luni după încarcerarea sa, informează Agerpres.
Ilie Carabulea a mai făcut, de asemenea, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată. Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care a respins, în februarie, ca nefondată contestaţia.
De menţionat că Tribunalul Alba a decis, în septembrie 2017, ca următoarea prezenţă a lui Ilie Carabulea într-o comisie de liberare condiţionată poate fi posibilă abia din 22 martie 2018.
În iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare.
El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.
Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Vezi și Un gigant american trage cortina peste fabrica din România! Se vor face disponibilizări în masă
Hagi, atac nemilos la ”CEI DE SUS”: “Suntem niște gâze! Oamenii de sus impart România cum vor”
Un cunoscut om de afaceri, eliberat! Fusese condamnat la ani grei închisoare, pentru fapte de corupție
Trending

25 sepSocial
Șoferii care nu vor avea voie să mai staționeze în București, între orele 7.00-9.00 și 17.00-19.00. Ce spune proiectul de lege

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

25 sepPolitica
Siegfried Mureșan și planul lui pentru creșterea pensiilor. De unde vrea să facă rost de bani propunerea de premier

25 sepEconomie
Fabrica din România care se închisese anul trecut are un nou patron. Grecii de la Jumbo au luat afacerea cu frigidere din Prahova

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

25 sepEconomie
S&P, primele concluzii despre ratingul economic al țării. Schimbările care se vor produce la Guvern

25 sepSocial
Ea este soția lui Gheorghe Dincă, Monstrul din Caracal. A ales să vorbească public abia acum, nu are bani să divorțeze de criminal

25 sepEconomie
Starbucks închide 250 de localuri. Situația din România, unde cafenelele lor sunt văzute ca un răsfăț de lux, dar au produse în supermarketuri

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume

25 sepPolitica
AEP a început deja pregătirile pentru alegeri anticipate. Românii ar urma să fie chemați la urne, din nou, pentru a vota partidele politice
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Se scumpesc tarifele la DHL. Cum vor fi afectați românii care depind de firma de curierat

circa 1 oră în urmăEconomie
Bani în plus pentru Rabla. AFM mai dă 1.700 de tichete în cadrul programului

12:00Economie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei

10:30Economie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

25 sepEconomie



