Dacian Cioloș cu privire la Dăncilă: Ar fi ultimul lucru cu adevărat patriotic

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 18-08-2018 16:26

Actualizat: 18-08-2018 14:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul premier, Dacian Cioloș, i-a trimis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă, în care i-a cerut demisia, din cauza violențelor de la protestul din 10 august din Piața Victoriei. 


"Aveți datoria de onoare de a rezolva situația tensionată în care se găsește societatea românească și singura soluție este demisia dumneavoastră de urgență. Se împlinește o saptămână de când statul român, puterea politică, Guvernul României pe care îl conduceți și Ministerul de Interne aflat în subordinea dumneavoastră au ales să atace cetățeni români nevinovați, care protestau legitim.


Toleranța și dialogul sunt părți integrante ale democrației. Prin folosirea abuzivă, ilegală și disproporționată a violenței împotriva propriilor cetățeni, Guvernul PSD-ALDE a căzut un test important, a trecut o limită dincolo de care există o singura solutie: demisia"a scris fostul premier Dacian Cioloș în scrisoarea către Viorica Dăncilă, potrivit
Ziare.com.


Citește și: 
Uluitor! Ce funcție importantă ocupa soția fostului șef al Jandarmeriei-Lucrează într-o instituție cheie și are un salariu mai mare ca al soțului

„Încercați să nu vă refugiați în retorica minciunii și a conspirației. Nu o să vă amintesc de datoriile legale pe care le aveți și nici nu voi sublinia că este inadmisibil ca prim-ministrul României să le ofere teorii abracadabrante propriilor cetățeni. Sunt convins că știti toate acestea, chiar dacă partidul din care faceți parte a promovat un astfel de discurs politic în ultimii doi ani.

Există deja dovezi clare că am avut parte de violențe disproporționate împotriva cetățenilor români care își exercitau pașnic dreptul de a protesta. Știm că atacul asupra cetățenilor din piată este o decizie politică prin semnătura prefectului Bucureștiului. Este evident că forțele de ordine nu au intenționat nicio clipă să îndepărteze provocatorii din piață și, atunci când au încercat să evacueze Piața, s-au dedat unor agresiuni inacceptabile. Pentru o minimă reparație este nevoie de demisia dumneavoastră de urgență”, a adăugat Cioloș.

Citește și: Toți au acționat la ordinul lui! Cine este maiorul care le-a cerut scuze celor care au suferit violenţe gratuite din partea jandarmilor

Dacian Cioloș, fostul premier tehnocrat a avertizat că evenimentele ce au avut loc pe 10 august, vor pune România într-o lumină proastă, în contextul preluării președenției Consiliuliu Uniunii Europene.

„Violența intervenției forțelor de ordine din noaptea de 10 spre 11 august 2018 împotriva protestatarilor aflați în Piața Victoriei din Capitală a adus România în atenția întregii lumi - din păcate, nu în felul în care ne-am fi dorit - cu doar câteva luni înainte de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene.

Imaginile difuzate în aceste zile de presa națională și internațională arată o Românie condusă autoritar și represiv, într-un mod incompatibil cu valorile europene și, implicit, cu asumarea conducerii întregii Uniuni. Înțelegeți că aveți și avem datoria de a demonstra că suntem un stat matur, care își poate asuma singur destinul său democratic. Demisionați, pentru a da o șansă României de a exercita rezonabil și demn președinția Consiliului Uniunii Europene.”

Un al doilea motiv pentru care fostul premier cere demisia lui Dăncilă este faptul că „România se îndepărtează de la parcursul democratic, ca membru NATO și UE”.

Citește și:Mare atenție! Săptămâna viitoare se aplică legea! Ce amenzi vor fi anulate începând cu această dată
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri