sursa foto:  g4media.ro

Dan Barna bate cu pumnul în masă pentru Vlad Voiculescu: ‘Este cea mai bună soluție pe care în coaliție o avem în momentul acesta’

Vicepremierul Dan Barna a declarat că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este supus unor „atacuri mizerabile”, din cauza faptului că în sistemul de sănătate există „zone de interes” pe care acesta „începe să le deranjeze”, invocând în acest sens organizarea concursurilor pentru Casele de Asigurări de Sănătate Judeţene.

„În sănătate este un sistem nu doar căpuşat şi corupt de ani de zile. Este un sistem în care s-au osificat nişte tectonice, nişte zone de interes pe care Vlad tocmai începe să le deranjeze şi atunci normal că este un entuziasm general: ‘Hai să scăpăm de Vlad Voiculescu!’ (…) Tocmai a lansat concursul pentru casele judeţene (de asigurări de sănătate, n.r.). Acolo ştim foarte bine, acolo sunt banii din sănătate, o mare parte dintre ei.

Nu se bucură nimeni din sistem de lucrul acesta. Adică sunt direcţiile de reformă pe care Vlad şi le-a asumat în ceea ce înseamnă concursurile, lista de medicamente esenţiale. Sunt toate aceste lucruri de care toată lumea care se ocupă pe bune de sănătate le ştie ca necesare, dar care, ce să vezi, de ani de zile nu se întâmplă şi nu se atinge nimeni de ele. Brusc cum cineva începe să facă paşi într-o direcţie devine, ce să vezi, inamicul public numărul unu”, a afirmat Barna, marți seară la TVR 1.

Vicepremierul a explicat şi declaraţia pe care a făcut-o recent în presă, conform căreia Vlad Voiculescu „nu e un diamant”, susţinând că acesta nu este perfect, dar reprezintă „cea mai bună soluţie” pe care coaliţia o are în momentul acesta pentru Ministerul Sănătăţii.

„Este cea mai bună soluţie pe care în coaliţie o avem în momentul acesta pentru Ministerul Sănătăţii. Este un om potrivit la locul potrivit. Ceea ce am spus – de fapt acesta e sensul: când vorbeşti de diamant, e maximum de duritate. Nu este perfect, cum niciunul dintre noi nu suntem. Nu ştiu în această guvernare vreun ministru să spun: ‘Îl pui icoană şi îţi faci cruce în faţa lui’. Dar este o echipă mult peste ce a avut România de mult timp în guvernare şi este o echipă care şi-a asumat să facă această reformă. Vlad este un om care e sub o presiune extraordinară de trei luni de zile. Este un om grozav pentru faptul că foarte puţini din acest guvern şi din clasa politică ar fi rezistat la atacurile mizerabile care i se fac şi la vânătoarea revoltătoare de care are parte”, a declarat liderul USR, informează agerpres.ro

Citește și: Dan Barna, despre noul ordin publicat în Monitorul Oficial: ‘Este un ordin firesc, fără îndoială’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare