sursa foto:  digi24.ro

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: ‘Guvernul trebuie să ia niște măsuri ca să permită României să treacă această iarnă cu daune cât mai mici’

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, atrage atenția Guvernului că trebuie să ia niște măsuri în domeniul energiei ca să permită României să treacă această iarnă cu daune cât mai mici.

 

Este esenţial să câştigăm timp şi Guvernul, acum, asta trebuie să facă, să ia nişte măsuri ca să permită României să treacă această iarnă cu daune cât mai mici aşa cum a trebuit şi în pandemie să luăm măsuri speciale, să ajutăm întreprinderi, să ajutăm oamenii, să salvăm locuri de muncă. Şi în 2022, la nivelul Uniunii Europene, trebuie să se regândească întreaga strategie. Noi nu avem o strategie de energie la nivelul Uniunii Europene. Este fals că am avea aşa ceva. Există nişte reguli, care şi acelea sunt aşa cum sunt, de funcţionare a pieţei interne care rămâne foarte segmentată, pentru că diverse ţări mai mari sau mai mici au acorduri de livrare cu state care pot să livreze. Nu există o politică comună la nivelul Uniunii Europene„, a precizat Daniel Dăianu.

 

Acesta a subliniat că ar trebui să existe o politică a Uniunii Europene în domeniul energiei, adăugând că energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă”.

 

Noi vorbim de piaţă în Uniunea Europeană în loc să vorbim de o politică a Uniunii Europene în domeniul energiei. O piaţă care şi aşa e segmentată. Iar a gândi că bursa va aduce neapărat…Bursa este şi un loc al speculaţiilor. Piaţa energiei nu este o piaţă a bomboanelor. Energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă. Din acest punct de vedere răspunderea este a celor de la Bruxelles şi a reglementatorilor. Aşa cum există reglementatori pentru pieţele financiare aşa trebuie să existe şi pentru domeniul energiei„, a transmis preşedintele Consiliului Fiscal.

 

De asemenea, el a menţionat că există o divizare în societate între cei care sunt vaccinaţi şi cei care nu sunt vaccinaţi, iar acest lucru ridică mari probleme gestionării pandemiei şi treburilor publice.

 

Eu sunt un adept fără rezerve al vaccinării şi consider că este singura modalitate de a ieşi la liman. Din păcate nu poţi să mergi să rezolvi problemele în societate prin decret, deşi poţi să spui că lupta contra pandemiei este ca un război sui generis, în care trebuie să adopţi şi măsuri foarte radicale”, a afirmat Daniel Dăianu.

Şeful Consiliului Fiscal a făcut referire la un articol apărut într-un cotidian european în care se făcea referire la situaţia pandemiei şi la faptul că România şi Bulgaria se aflau pe ultimele locuri în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei.

„Se pare că ceea ce a făcut ca să fim noi atât de jos, şi bulgarii, poate şi alte ţări, dar în primul rând acest tandem, este slăbiciunea instituţională şi lipsa de încredere„, a punctat Daniel Dăianu, conform agerpres.ro.

Vezi și:

Se pregătesc sancțiuni dure pentru șoferi: Amenzi de mii de lei dacă nu se respectă aceste reguli de circulație

Vești importante pentru sute de mii de angajați! Salariile acestora vor avea parte de noi măriri

Super-veste pentru persoanele afectate de aceste probleme. Vor beneficia de despăgubiri de la furnizor

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare