Super-veste pentru persoanele afectate de aceste probleme. Vor beneficia de despăgubiri de la furnizor

Vești bune pentru români! Aceștia ar putea beneficia despăgubiri în momentul în care apar probleme la schimbarea furnizorului de telefonie sau internet. În următoarea perioadă de timp Codul european al comunicațiilor electronice, care prevede procedura de despăgubire s-ar putea transpune în legislația din România.

 

Codul european al comunicațiilor electronice, ce este prevăzut de Directiva europeană 1.972/2018, trebuia să fie transpus la noi până în decembrie 2020. Deoarece țara noastră este în întârziere, autoritățile europene au demarat recent o procedură de infringement, în urma căreia putem fi sancționați dacă transpunerea nu se face în viitorul apropiat.

În articolul 106 al directivei găsim un set de reguli speciale pentru schimbarea, de către consumatori, a furnizorului de telefonie sau de internet. Dincolo de obligația de a stabili amenzi pentru furnizori atunci când apar probleme la portare, autoritățile noastre mai trebuie să stabilească și o procedură concretă prin care consumatorii să obțină despăgubiri în acest caz.

„Statele membre stabilesc norme privind despăgubirea, în mod simplu și prompt, de către furnizori a utilizatorilor finali în cazul neîndeplinirii de către un furnizor a obligațiilor prevăzute de prezentul articol și în cazul întârzierilor survenite în procesul de portare a numărului sau de trecere de la un furnizor la altul, în cazul portării abuzive și al trecerii abuzive de la un furnizor la altul și în cazul nerespectării programărilor de mentenanță și de instalare”, scrie în directivă.

Principalul act normativ de la noi care reglementează comunicațiile electronice este Ordonanța de urgență a Guvernului 111/2011. Aceasta asigură, în prezent, transpunerea mai multor directive care au fost înlocuite de Codul european al comunicațiilor electronice. În ordonanță găsim puține mențiuni despre schimbarea furnizorului și doar o mențiune scurtă despre posibilitatea acordării de despăgubiri numai la întârzierea portării numerelor de telefon (chestiune lăsată însă la latitudinea Autorității în domeniu, care se poate stabili de la caz la caz).

Ce altceva mai prevede Codul:

  • în timpul procesului de trecere de la un furnizor de internet la altul, perioada de indisponibilitate a serviciului nu poate depăși o zi lucrătoare;
  • portarea numerelor și activarea ulterioară a acestora se efectuează în cel mai scurt termen posibil la data convenită în mod explicit cu consumatorul; consumatorilor li se va activa numărul în termen de o zi lucrătoare de la data convenită cu aceștia, iar perioada de discontinuitate a serviciului în timpul procesului de trecere de la un furnizor la altul și de portare a numărului nu poate depăși o zi lucrătoare;
  • furnizorii de la care pleacă clienții trebuie să ramburseze consumatorilor care folosesc servicii preplătite, la cerere, creditul restant; rambursarea poate face obiectul unei taxe numai dacă acest lucru este precizat în contract, iar orice astfel de taxă trebuie să fie proporțională și comensurabilă cu costurile reale suportate, la acordarea rambursării, de furnizorul de la care pleacă clienții.

Atenție! Pentru a se aplica în România prevederile directivei europene, acestea trebuie transpuse în legislație prin lege sau ordonanță, inclusiv prin norme de aplicare, dacă este cazul, informează avocatnet.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare