Fost ofițer SRI, Daniel Dragomir vine cu o dezvăluire de senzație despre noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, când în sufrageria lui Gabriel Oprea s-au aflat, printre alții, George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi.
La Antena 3, el a povestit, luni, cum a aflat de întâlnirea din sufrageria lui Gabriel Oprea și susține că există informații „pe suport concret” de atunci.
„Eu am fost în mijlocul furtunii în acel moment. Aceste informații le-am aflat și atunci, și ulterior de la persoane direct implicate și de la persoane cu acces direct la acea întâlnire. Din informațiile mele, lucrurile din acea noapte au fost documentate și există date și informații pe suport concret, dar nu vă pot spune dacă sunt fotografii, filme sau rapoarte”, a spus colonelul Daniel Dragomir, luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
„Eu am explicat azi, la audieri, de ce acele persoane se aflau acolo (la Oprea, în noaptea alegerilor - n.r.), pentru că aveau roluri concrete: Oprea asigura temeiul pentru anumite legături din zona politică, conducerea Serviciului pentru că avea pârghiile, șefa DNA pentru că deținea cătușele, iar Dan Andronic pentru cunoștințele sale din media”, a adăugat Daniel Dragomir.
Cât privește faptul că nu se dorea ca voturile din diaspora să fie renumărate, Dragomir a mai spus: „Întâlnirea a fost pentru a găsi soluții, pentru a-și salva funcțiile. Aceasta a fost rațiunea cea mai importantă”, susține Dragomir.
În 2009, la momentul alegerilor, colonelul (r) Daniel Dragomir ocupa o funcție de conducerea în SRI și spune că avea ”o relație de subordonare” cu Coldea, nu una de prietenie.
Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat, în septembrie, Comisiei parlamentare de control al SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.
Vezi și EXCLUSIV! Lovitură de teatru! „Secretara lui Dragnea” și-a dat DEMISIA! Cum și-a motivat plecarea
Încă o afacere pentru Ion Țiriac! A investit 200.000 de euro doar în brand
Neașteptat! Cine este ministrul din Guvernul Tudose cu datorii uriașe la bănci
Daniel Dragomir detonează „BOMBA”! Ce căutau Maior, Coldea și Kovesi în sufrageria lui Oprea
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



