tudose guvern

sursa foto:  ziuanews.ro

Neașteptat! Cine este ministrul din Guvernul Tudose cu datorii uriașe la bănci

Creșterea spectaculoasă a indicelui ROBOR i-a afectat serios pe cei cu datorii la bănci și asta pentru că vor plăti rate mai mari. Nu numai cetățenii de rând suferă din cauza acestei măsuri, ci și miniștrii din Guvernul Tudose și asta pentru că 16 din cei 29 au datorii la bănci.

Cel mai afectat la acest capitol este Gabriel Petrea, Ministrul Consultarii Publice si a Dialogului Social. La doar 32 de ani, acesta a reușit să acumuleze datorii de-a dreptul uriașe. Mai exact 343.000 euro  plus încă 151.000 lei, la banci si la persoane fizice, iar toate aceste sume trebuie restituite până în 2021, potrivit stirilekanald.ro.

La alegerile din 11 decembrie, Petrea a câştigat un mandat de deputat, fiind primul pe lista Camerei Deputaţilor din partea PSD.

Potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2016, Gabriel Petrea deţine trei terenuri intravilane şi două apartamente în Capitală, precum şi un autoturism Ford fabricat în 2010. În declaraţia de avere el a menţionat şi „daruri de nuntă şi de botez” de 95.000, 320.000 de lei, 3.500 de dolari şi 1.000 de lire sterline.

La capitolul venituri, Petrea a obţinut 41.109 de lei din funcţia de viceprimar al Sectorului 6 şi 5.162 de lei din funcţia de director general adjunct la Universitatea Politehnică Bucureşti.

Interesant este cum va da banii înapoi că din veniturile pe care le primește acum nu va fi ușor să-și achite datoriile până în 2021.

Citește și…

Detaliu interesant! Ce pensie are ACUM soția fostului președinte Ion Iliescu, Nina

Avere FABULOASĂ! Cât de bogat este, de fapt, baronul de Călărași fugărit de Poliția Rutieră

EXCLUSIV! Scandal monstru în SĂNĂTATE! Salarii uriașe, medici umiliți și pacienți lăsați la voia întâmplării

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare