Deţinerea de arme nucleare protejează Rusia de ameninţările la adresa securităţii sale, a transmis Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, precizând că Moscova continuă să reamintească Occidentului necesitatea prevenirii un conflict al puterilor nucleare.
„Deţinerea de arme nucleare este astăzi singurul răspuns posibil la unele dintre ameninţările externe semnificative la adresa securităţii ţării noastre”, a spus Lavrov într-un interviu pentru publicaţia de stat Afaceri Internaţionale, dedicată problemelor de politică externă, diplomaţiei şi securităţii naţionale, interviiu publicat sâmbătă pe site-ul Ministerului de Externe.
Luna trecută, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Moscova va trebui să folosească arma nucleară în cazul în care contraofensiva Ucrainei împotriva trupelor ruse va fi un succes.
Occidentul furnizează arme Ucrainei în timp ce încearcă să recupereze teritoriul pe care Rusia l-a anexat unilateral de la invadarea Ucrainei în februarie 2022.
Lavrov a spus că SUA şi aliaţii NATO riscă să ajungă într-o „situaţie de confruntare armată directă a puterilor nucleare”.
"Credem că o astfel de evoluţie ar trebui prevenită. De aceea trebuie să reamintim existenţa unor riscuri militare şi politice mari şi să trimitem semnale serioase adversarilor noştri", a spus Lavrov.
Preşedintele american Joe Biden a numit ameninţarea Rusiei cu utilizarea armelor nucleare tactice drept „reală”, în timp ce şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna aceasta că alianţa militară nu a detectat nicio modificare în ceea ce priveăte forţele nucleare ale Rusiei, scrie news.ro
De ce deține Kremlinul arme nucleare! Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov: Protejează Rusia de ameninţările la adresa securităţii sale
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



