Guvernul Cioloș a încercat un proiect fără precedent. Mai exact să strângă bani din donațiile făcute de cetățenii români pentru a achiziționa sculptura mult mediatizată „Cuminţenia Pământului”. Dar pentru că nu a reușit să strângă banii necesari, acum trebuie să-i returneze. Dar cum Guvernul Cioloș nu mai este în funcție, iar Grindeanu și Tudose n-au avut viață prea lungă la Palatul Victoria, iată că premierul Viorica Dăncilă își asumă ea rezolvarea problemeli.
Așadar statul român vrea să restituie integral donaţiile făcute pentru „Cuminţenia Pământului” până pe 31 decembrie 2018, iar proiectul de hotărâre semnat de prim-ministrul Viorica Dăncilă se află în dezbatere publică până pe 10 martie, potrivit site-ului cultura.ro.
Sumele de bani colectate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unul bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, cu completările ulterioare, respinsă prin Legea nr. 19/2017, se restituie donatorilor integral din contul de disponibilităţi deschis la Trezoreria Statului şi/ sau din conturile deschise la instituţiile de credit, până la data de 31 decembrie 2018, se arată în proiect.
Citește și: La „Rabla” NU va mai fi acceptată orice RABLĂ! Ce OBLIGAȚIE urmează să introducă un proiect de lege
Sumele colectate în lei vor fi restituite pe bază de ordin de plată din contul de disponibilităţi deschis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale la Trezoreria Statului şi/ sau din conturile în lei deschise la instituţiile de credit. Cele în valută vor fi restituite pe bază de ordin de plată din conturile în valută deschise de MCIN la instituţiile de credit.
Sumele colectate în numerar vor fi restituite persoanelor fizice sau juridice care şi-au exprimat această opţiune în mod expres.
Citește și: ALEȘII au decis! Încă o ZI LIBERĂ pentru români! Când va fi ea
Dacă MCIN nu deţine suficiente informaţii pentru identificarea anumitor donatori, instituţia va comunica public pe pagina proprie de internet şi prin mass-media necesitatea transmiterii informaţiilor necesare în vederea restituirii sumelor donate.
Donatorii neidentificaţi vor depune la MCIN la adresele, inclusiv prin poşta electronică, comunicate public pe site-ul propriu, precum şi pe alte căi mediatice, o cerere de restituire a sumelor, până la data de 30 septembrie 2018.
Citește și: Lovitură USTURĂTOARE pentru Rareș Bogdan și Realitatea TV! Decizia luată de CNA
Persoanele fizice sau juridice care au donat bani şi care nu doresc restituirea lortrebuie să îşi exprime alegerea în scris, către MCIN, până pe 15 mai 2018.
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va comunica public, lunar, informaţii privind desfăşurarea efectivă a restituirii sumelor.
Citește și: E OFICIAL! O nouă televiziune se lansează în România – Când va începe să transmită
Pentru donaţiile făcute prin SMS, cursul valutar la care se va face returnarea sumei de 2 euro către donatorul final este cel din data rectificării pe factură/ bonusarea la numărul de telefon în cazul cartelei prepay.
Sumele donate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016, respinsă prin Legea nr. 19/2017, pentru care persoanele fizice sau juridice şi-au exprimat opţiunea de restituire sau pentru care donatorii nu au putut fi identificaţi indiferent de modalitatea de colectare sau care nu au putut face dovada donaţiei, până la 31 decembrie 2018, se fac venituri la bugetul de stat; sumele colectate vor fi transferate de MCIN din contul de disponibilităţi prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2017, privind stabilirea măsurilor în vederea asigurării mecanismelor şi a resurselor financiare necesare returnării donaţiilor colectate pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, deschis la Trezoreria Statului, la bugetul statului, într-un cont de venituri ale bugetului de stat.
Decizie de ultimă oră a Guvernului Dăncilă în legătură cu sculptura „Cuminţenia Pământului”
Trending

10:30Sport
Gigi Becali, donație de 35 de milioane de euro către statul român. Patronul FCSB și-ar recupera banii: „Am cedat, am dat cadou”

21 iunActual
Uniforma la școală, din nou, obligatorie. Autoritățile ar urma să le dea și bani părinților care nu-și permit

21 iunEntertainment
Filmul de pe HBO Max care a cucerit românii. Este pe locul 1 în topul actual

21 iunHoroscop
Horoscop financiar 22 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani și afaceri

09:01Economie
Noua formă a legii salarizării, așteptată zilele viitoare. Anunț oficial de la Ministerul Muncii

17:00Politica
Ce s-a ales de Delia Dinu, bruneta din umbra lui Klaus Iohannis. A fost una dintre cele mai discrete și influente femei din Administrația Prezidențială

21 iunEconomie
Reduceri de vară 2026. Perioada în care marile magazine taie și 80% din prețul de la raft

08:30Sport
Cristi Chivu exultă! Inter Milano a decis schimbarea contractului său, cât va încasa până în 2028

08:00Economie
Trebuie să plătești pensie alimentară dacă nu ești căsătorit cu mama copilului? Ce spune legea actuală

13:00Economie
Revolut le va dezactiva definitiv conturile acestor români. Vizați sunt cei cu anumite IBAN-uri
Articole Similare

25 minute în urmăEconomie
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației din vremea pandemiei, viitor ministru în Guvernul Veștea. De ce și-a dat demisia și acuzațiile de plagiat

circa 1 oră în urmăEconomie
Schemele cu livrarea de mâncare, prejudiciu de 23 de milioane de lei. Ancheta este în desfășurare, cum procedau

circa 2 ore în urmăEconomie
Semafoare coordonate cu AI în București. Găselnița autorităților ar costa 85 de milioane de lei

18:30Economie
Salariul pe care ar urma să-l primească Adrian Veștea ca premier. Depinde doar de voturile pentru formarea Guvernului

18:01Economie



