Prefectul USR-PLUS al Capitalei, Alin Stoica, a anunțat, sâmbătă, o restricție în plus care se va aplica în București.
Potrivit lui Alin Stoica, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit, în şedinţa de sâmbătă, că în jurul unităţilor de învăţământ pe o rază de 50 de metri unde există „potenţial” de aglomerare la venire şi la plecare se va purta mască de către cei care vor staţiona în acel perimetru.
„Încă nu s-a terminat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Discuţiile au continuat un pic mai mult având în vedere dificultatea de a decide de exemplu care sunt alte spaţii aglomerate.
În principiu am stabilit că, în jurul unităţilor şcolare unde există potenţial de aglomerare la venire şi la plecare şi sunt evident copii majoritatea sub 16 ani care nu pot fi vaccinaţi, atunci este necesară stabilirea unui perimetru de 50 de metri în jurul şcolii. Acolo va fi obligatorie purtarea măştii pentru cei care vor staţiona în acest perimetru.
(...) Aşa cum este în Hotărârea de Guvern rămân acele zone. Nu am adăugat nimic, însă vom avea o perioadă de monitorizare de o săptămână în care DSP, Poliţia Jandarmeria vor monitoriza şi vor face propuneri către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus prefectul, conform Agerpres.
„Măsura intră în vigoare imediat pentru că CMBSU trebuie să se adapteze la noile reguli care au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern azi noapte, deci trebuie să intre în vigoare imediat”, a precizat prefectul.
Alin Stoica a afirmat că fiecare angajator în parte decide dacă în birouri se va purta sau nu masca de protecţie, precizând că la Prefectură, în birourile unde toate persoanele sunt vaccinate, nu se va purta mască.
„Este decizia proprie a fiecărui operator sau fiecărui angajator. Prin medicul de medicina muncii se pot stabili aceste reguli intern de către fiecare angajator în parte. Încă nu am stabilit (la Prefectură - n.r.), dar vom stabili că acolo unde într-un birou sunt toate persoanele vaccinate nu se va purta mască”, a precizat prefectul Capitalei.
Întrebat dacă există o ţintă de vaccinare stabilită la nivel Capitalei, Alin Stoica a spus că, deşi guvernul nu a hotărât încă nişte ţinte de vaccinare, el şi-a propus ca în Bucureşti să se ajungă, până la finalul lunii, la un număr de 20.000 de persoane.
„Nu este stabilită o ţintă de vaccinare. O aşteptăm pentru că am văzut în CNSU că Guvernul îşi va propune nişte ţinte de vaccinare. În momentul în care le vom primi, evident vom depune tot efortul să-l facem. Pot spune că noi am stabilit, nu oficial, dar avem o ţintă de vaccinare în Bucureşti de 20.000 şi sperăm să o atingem până la sfârşitul lunii”, a menţionat Alin Stoica.
Vezi și De astăzi, se renunță la masca de protecție pe stradă! Dar, mare atenție, în anumite zone restricția rămâne!
Decizie de ultimă oră! O restricție în plus pentru bucureșteni! Masca rămâne obligatorie în zona unităților școlare
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 15-05-2021 15:09
Trending

16 octSocial
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

16 octSocial
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

16 octEconomie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

16 octPolitica
Funcția publică pe care fratele lui Luca Niculescu a primit-o recent. Petrișor Peiu de la AUR a ridicat un semn de întrebare după numire

16 octSocial
Bulevardul din București care va avea sens unic. De când se produce schimbarea

16 octEconomie
Magazinul cu haine de firmă ieftine care va cuceri imediat clienții din București și împrejurimi. S-a deschis pe 15 octombrie

16 octHoroscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

16 octEconomie
Palatul Telefoanelor, de vânzare. Orange renunță la clădirea emblematică din Capitală

16 octSocial
Vine căldura pentru bucureșteni mai devreme. Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari

16 octHoroscop
Horoscop de weekend. Zodiile care vor fi afectate de schimbările astrale, începând cu 16 octombrie

16 octEconomie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

16 octSocial
Îți iei amendă dacă a nins în octombrie și tu nu ai montat cauciucurile de iarnă? Ce spune legea

16 octSocial
Zonele din România în care ar urma să ningă chiar zilele acestea. Prognoză meteo atipică

16 octSocial
Schimbare la plata CASS. Cine nu mai are obligația de a achita automat taxa pentru sănătate, din venitul de la stat

16 octSocial
Ce este abonamentul la centrala termică și cum funcționează. Cât te ajută să economisești, în timp

16 octSocial



