sursa foto:  evz.ro

Declarație controversată a unui subsecretar de stat: „Acum 30 de ani nu-mi era, dar acum îmi e rușine că sunt român”

Marți seara, la Sala Dalles din Capitală, a avut loc un eveniment dedicat luptei anticomuniste în România. Mai exact, a fost jucată o piesă de teatru – Mislea, Camera 4. Femei în închisorile comuniste – care a vrut să ilustreze o fărâmă din cât au pătimit reprezentantele sexului frumos în sistemul penitenciar din România comunistă.

La finalul evenimentului, subsecretarul de stat Octav Bjoza, fost luptător anticomunist și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), a făcut o declarație controversată: „În urmă cu 30 de ani nu-mi era rușine să spun că sunt român, dar acum îmi e”.

Un preot din mulțime i-a atras atenția la plecare fostului luptător anticomunist. Contactat de Bugetul.ro, subsecretarul de stat a explicat că „unii nu au înțeles nuanța la care s-a referit”

„N-au înțeles unii nuanța. Altora trebuie să le fie rușine cu noi, pentru că nu ne merită. Dar apropo de treaba asta, dumneavoastră, tânăr fiind, vă mândriți cu faptul că în România cei mai mulți trăiesc sub limita sărăciei?

Această declarație trebuie nuanțată. Eu nu m-am schimbat pe parcursul vieții nicicum și nici nu am de gând. Nu am culoare politică. Nu am mamă, nu am tată, am fost făcut de o mătușă, așa că să le fie clar tuturor: Țara aceasta a fost dusă de râpă. În România a câștigat tot partidul unic, adică partidul hoților – care e răspândit prin toate celelalte.

Este trist, este foarte trist. Nu numai Munții Patriei au fost cheliți. Țara este golită de tinerețe și inteligență. Chiar nu realizăm că am rămas o țară de bătrâni și bolnavi? Iar noi ne mâncăm între noi. Ultimele energii ni le irosim și nu sesizăm că România e înconjurată de o haită de lupi flămânzi care ar vrea să nu se împlinească centenarul. Nu vă dă de gândit treaba asta?”, ne-a declarat Octav Bjoza.

„Ne ducem prin Occident să ne umilim”

Preotul prezent la eveniment i-a transmis domnului Bjoza că ar trebui să se mândrească de faptul că s-a născut român, fiindcă e un dar Dumnezeiesc. Când i-am amintit aceasta președintelui AFDPR dânsul a spus:

„Nu, domnule! Mă mândresc cu ce am făcut atunci și se vede treaba că nu am făcut destul, că n-am putut, pentru că erau trupele Armatei Roșii în țară, când noi am luat atitudine în urmă cu 60-70 de ani, când pădurile patriei erau divizii de tancuri și de infanterie ale Armatei Roșii eliberatoare. Care după ce ne-au eliberat, 14 ani au uitat să plece acasă. La plecare, însă, n-au uitat să ia o halcă din trupul Patriei. Nicidecum nu pot accepta varianta preotului, că a fi român este un privilegiu. Nu, pentru că nu facem destul. Părăsim țara cu atâta ușurință. Ne ducem să le adunăm căpșunile, să le spălăm picioarele, să le tăiem lemnele, prin Occidentul Europei, să ne umilim. În urmă cu 60-70 de ani erau patru, cinci noțiuni: cea de neam, de patrie, de tricolor și de credință strămoșească. Noi n-am reușit să împiedicăm instaurarea comunismului atunci și am demonstrat cu certitudine lumii întregi că în această țară nu toți am fost niște lași și niște lingăi ai Partidului Comunist și când a fost vorba de salvarea acestui neam nici chiar jertfa supremă nu ni s-a părut prea mult. Asta trebuie să rețină tinerii de azi, nu să-și părăsească țara cu atâta ușurință.

Ce a făcut Biserica Ortodoxă pentru acest popor? Îl întreb eu pe preotul de aseară, că n-au făcut mai nimic și au lăsat de au proliferat, în ultimii 27 de ani, tot felul de secte și de alte culte ce n-au avut nicio treabă cu neamul nostru, al românilor. Nu s-au implicat cât ar fi trebuit”, ne-a mai declarat subsecratarul de stat.

„Cine nu mă cunoaște nu sesizează finețea abruptă a aluziilor!”, a completat Octav Bjoza.

De asemenea, domnul Octav Bjoza ne-a dezvăluit că spectacolul de la Sala Dalles a fost organizat din fonduri proprii și că a plătit 1.250 de lei pentru închirierea sălii, pe o perioadă de trei ore: „Sala am plătit-o eu din salariul de subsecretar de stat”.

Cine este Octav Bjoza?

Potrivit site-ului Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist.
Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. GheorgheEnoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958  pentru delictul  crimă  de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.

Vezi și Incendiar! Unde se află CHEIA dispariției lui Sebastian Ghiță

A ieșit la lumină! Ce datorie uriașă avea Vasile Turcu la cunoscutul clan bucureștean

Lovitură pentru Digi24 și Realitatea Tv, după proteste! Ce s-a întâmplat

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare