Liviu Dragnea are parte de un tratament cu totul și cu totul special în spatele gratiilor, ceea ce îi face șederea puțin mai ușor de suportat.
Dragnea este închis la Penitenciarul Rahova din București, după condamnarea de 3 ani și jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fiindcă a ocupat funcții de conducere în statul român, Dragnea este inclus în categoria persoanelor care trebuie atent supravegheate. Practic, fostul lider al social-democraților este supravegheat non stop de forțele de ordine. De același tratament au însă parte și foștii polițiști sau magistrați.
„Vine unul cu un cuțit și îl bagă în el. Ce faci atunci? De aceea, chiar și Becali era transportat cu mascații, să nu fie probleme. Fiecare director de penitenciar își ia măsuri ca să nu aibă incidente”, au declarat surse sub protecția anonimatului, pentru ȘtiripeSurse.
Potrivit legii, în cazul deținuților vulnerabili, al martorilor vulnerabili și amenințați se pot lua următoarele măsuri de protecție:
a) cazarea într-o cameră de deținere pentru eliminarea factorilor de risc. Cazarea în aceste spații se poate dispune de către directorul penitenciarului, pe motive de siguranță sau la cererea deținuților în cauză, pe durata pentru care este necesară luarea acestei măsuri;
b) stabilirea locurilor și a intervalului orar de desfășurare a activităților, a itinerarelor de deplasare și a persoanelor cu care intră în contact;
c) desemnarea de personal cu experiență pentru pază, escortare, însoțire, supraveghere, monitorizare și intervenție operațională;
d) crearea unui sistem care să asigure informarea în timp util a factorilor decizionali în vederea înlăturării potențialului pericol;
e) verificarea operativă a tuturor sesizărilor deținuților, ale membrilor familiilor acestora, precum și a unor terțe persoane cu privire la actele de violență exercitate asupra lor, în vederea luării măsurilor legale;
f) derularea de programe și activități educative, de asistență psihologică și asistență socială adecvate”, se precizează în lege.
Citește și:
Probleme mari pentru pensionari! Cum îi poate afecta noua Lege a pensiilor
EXCLUSIV Dezastru pentru Florin Călinescu! Afacerea i s-a prăbușit
EXCLUSIV Decizie radicală a lui Rareș Bogdan: Renunță! ‘Tot ce e vechi lăsăm istoriei’
Detalii despre Liviu Dragnea! În ce condiții stă fostul lider PSD
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



