Deși este foarte cunoscută și apreciată, puțini știu acest detaliu despre Valentina Pelinel. Se pare că soția lui Cristi Borcea nu a dat BAC-ul până acum.
„În școală nu eram bună la matematică, dar mă descurcam la română. Vreau să lămuresc și chestia asta cu Bac-ul. Am intrat la Sava cu 9.40. Eram singura dintre elevii buni care nu și-a permis să facă meditații. Am plecat din țară pentru că muream de foame și nu-mi pare rău că am făcut-o. Așa am prins trenul ăsta. E adevărat că nu m-am întors să dau Bac-ul și mi-o asum”, a declarat Pelinel, citată de wowbiz.ro
“Nu m-am mai gândit când îmi voi da Bac-ul. Multe persoane au urmat școli particulare, plătite. Oamenii mă cunosc, știu să vorbesc, fac dezbateri. Niciodată nu vorbesc mai mult decât pot să duc, despre lucruri pe care nu le cunosc”, a mai spus Pelinel.
Nici soțul său nu stă mai bine la capitolul acesta. Se pare că fostul acționar Dinamo a dat Bacalaureatul la 26 de ani dar a recunoscut, ulterior, că a promovat în schimbul unei sume de bani.
Citește și:
Legături suspecte! USR-PLUS, de la afaceri cu statul la bani pentru SRI
Unde a lucrat Ion Bârgău, fostul coleg al lui Traian Băsescu, turnat la Securitate – Cum i-a fost afectată cariera
Detaliu mai puțin știut! Motivul pentru care Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea nu a dat BAC-ul
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



