Creșterea dolarului la cel mai mare nivel din 2002 a dus la pierderi de miliarde pentru companiile americane, de la producătorii de detergenţi la aplicaţiile de întâlniri în acest an, scrie news.ro
Pe măsură ce creşterea profiturilor începe să încetinească, pentru unele companii impactul suplimentar al monedei mai puternice va însemna diferenţa între extindere şi restrângere pentru restul anului.
Indicele Goldman Sachs al companiilor americane cu expunere internaţională mare a scăzut de două ori mai mult decât indicele companiilor ale căror operaţiuni sunt în mare parte interne, cu aproximativ 15% şi, respectiv, 7% în acest an.
Prin comparaţie, indicele expus la nivel internaţional a crescut cu aproximativ 27% anul trecut, faţă de 30% pentru cel concentrat pe ţară.
În 2020 şi 2019, indicele internaţional a depăşit indicele intern.
Efectele valutare, în mare parte atribuite dolarului, ar urma să reducă cu aproximativ 40 de miliarde de dolari profiturile companiilor nord-americane, în prima jumătate a acestui an, potrivit companiei de tehnologie financiară Kyriba.
În prima jumătate a anului trecut impactul valutar a fost de aproximativ 8 miliarde de dolari.
Un dolar puternic afectează veniturile companiilor cu afaceri internaţionale mari prin reducerea valorii câştigurilor lor din străinătate şi făcând produsele lor mai puţin competitive faţă de cele ale companiilor locale concurente.
Deşi inflaţia din SUA a accelerat la maxime ale ultimilor 40 de ani, dolarul a atins în acest an cel mai ridicat nivel din 2002, fiind în creştere cu aproximativ 9% în acest an, ca urmare a creşterii ratelor dobânzilor şi a performanţelor economice mai bune în SUA decât ale altor state din G10.
O creştere economică mai rapidă în SUA decât în alte părţi a însemnat, de asemenea, venituri reduse pentru companiile cu expunere internaţională mare.
În această lună, Microsoft a devenit cea mai importantă companie care a învinuit mişcările valutare pentru un avertisment de profit, reducând previziunile privind veniturile cu 460 de milioane de dolari la mai puţin de şase săptămâni după emiterea de previziuni optimiste.
Cazul Microsoft nu este singular. Bret Taylor, co-director general al Salesforce, a declarat luna trecută că efectul negativ al cursului valutar este ”fără precedent” pentru companie, care şi-a dublat prognoza de impact valutar pe întregul an la 600 de milioane de dolari.
Retailerul TJX şi-a redus estimarea veniturilor cu 700 de milioane de dolari, în timp ce marca de îmbrăcăminte Guess a spus că ”valutele ar fi diferenţa dintre aşteptările noastre actuale de contracţie a profitului operaţional faţă de creşterea modestă a profitului operaţional”.
Aprecierea dolarului a fost determinată de dobânzile mai mari, precum şi de redresarea economică mai rapidă a SUA, după recesiunea de la începutul pandemiei de coronavirus, scrie news.ro
Dezastru în SUA! Creșterea dolarului a dus la pierderi de miliarde de euro pentru companiile americane
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

14:30Externe
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne



