Directorul CIA, William Burns, avertizează că următoarele şase luni vor fi absolut cruciale în războiul din Ucraina, precizând faptul că, cheia va fi pe câmpul de luptă.
"Cred că ceea ce va fi esenţial - pentru că noi nu evaluăm că (Vladimir Putin) este serios în privinţa negocierilor -, cheia, va fi pe câmpul de luptă în următoarele şase luni, după părerea noastră", a declarat Burns, care a susţinut un discurs la Universitatea Georgetown.
"Acest lucru include rănirea orgoliului lui Putin, care trebuie făcut să înţeleagă nu numai că nu va putea avansa mai mult în Ucraina, dar, pe măsură ce trece fiecare lună, riscă din ce în ce mai mult să piardă teritoriul pe care l-a luat ilegal până acum", a arătat şeful CIA.
Liderul rus, a mai spus Burns, "mizează pe faptul că poate face ca timpul să lucreze pentru el". Putin crede că poate "măcina" Ucraina şi în acest timp oboseala politică va cuprinde Europa, iar Statele Unite vor fi distrase, a arătat Burns.
El a mărturisit că i-a spus omologului său rus, Serghei Narîşkin, în noiembrie, că "acest calcul rusesc este la fel de profund greşit ca şi decizia iniţială de a intra în război la 24 februarie anul trecut", scrie news.ro
Directorul CIA, despre războiul din Ucraina: Următoarele 6 luni vor fi cruciale
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



