Directorul laboratorului din Wuhan a reacționat după ce mass-media americană a spus că ar fi posibila sursă a noului tip de coronavirus
"Este imposibil ca acest virus să vină de la noi", a declarat într-un interviu pentru postul CGTN, Yuan Zhiming, directorul Institutului de virusologie din Wuhan, oraşul epicentrului pandemiei, potrivit AFP, scrie news.ro.
Potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă, noul coronavirus a fost probabil transmis la om de un animal. O piaţă din oraşul Wuhan a fost acuzată că a vândut animale sălbatice vii. Dar prezenţa, la câţiva kilometri de aceasta a Institutului de virusologie, a alimentat de mai multe luni ipoteza unei scurgeri din instalaţiile sale.
"Ştim clar ce tipuri de cercetări sunt conduse la institut şi modul în care sunt gestionate virusurile şi probele", a adăugat directorul acestui institut care deţine un laborator P4, instalaţie de înaltă securitate care adăposteşte sursele celor mai periculoase virusuri cunoscute, precum Ebola.
Prin simpla localizare a institutului de la Wuhan, "oamenii nu pot fi împiedicaţi să facă asocieri", a spus el, acuzând mass-media că "încearcă în mod deliberat să înşele oamenii" cu informaţii "în întregime bazate pe speculaţii", fără "probe".
Potrivit The Washington Post, după mai multe vizite la institut, ambasada SUA la Beijing a alertat în 2018 autorităţile americane cu privire la măsurile de securitate aparent insuficiente dintr-un laborator care cerceta coronavirusurile provenite de la lilieci
Vezi și
EXCLUSIV Un polițist din Capitală spune adevărul: ‘Fie că era coronavirusul, fie că nu, noi tot aici eram’
O altă numire cu cântec făcută de Ludovic Orban, în Săptămâna Mare! Șefa Femeilor Liberale, instalată în Ministerul Muncii! A doua promovare a acesteia, sub sceptrul PNL
Directorul laboratorului din Wuhan: Este imposibil ca acest virus să vină de la noi
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

07:19Entertainment
Dezastrul din Dubai a băgat spaima în vedetele din România. Și-au investit averile în apartamente, iar prețul imobilelor ar putea scădea peste noapte

08:42Actual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

12:14Actual
Profeția lui Andrei Caramitru: Putin va fi KAPUT. Progresistul continuă să îi propovăduiască sfârșitul liderului de la Kremlin

10:08Social
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

02 marActual
Dan Negru spune că războaiele din Orientul Mijlociu nu sunt o noutate și critică modul în care statul aplică digitalizarea

17:20Actual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

09:22Actual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

08:07Economie



