sursa foto:  Facebook

Doliu în Armata Română! ‘Ne părăsesc eroii’. Veteranul de război Artemiu Șimonca s-a stins din viață azi!

Doliu în Armata Română! Sâmbătă, 9 ianuarie, s-a stins din viață veteranul arădean Artemiu Șimonca. Avea 98 de ani.

Anunțul privind decesul colonelului Artemiu Șimonca a fost făcut de președintele ANVR Zarandul Arad, colonel (r) Sandu Crișan.

Ne părăsesc eroii 🎩🇷🇴🎖️. Azi 9 ianuarie 2021, la vârsta de 98 de ani, a plecat la oastea din ceruri Colonel Veteran de război, profesor, Artemiu Simonca din municipiul Arad,participant activ la bătăliile din cel de al doilea Război mondial.

Sunt foarte bulversat de această veste, am fost foarte apropiat de dumnealui, ne sunam la telefon, mergeam în vizita acasă, m-am simțit întotdeauna fericit în prezența sa, îi ascultam poveștile, amintirile.Se mândrea tot timpul cu familia dânsului, numeroasă și frumoasă, în special cu strănepotul dânsului, Ștefan, violonist în orchestra lumii, care ne-a făcut cinstea, de al putea auzi cântând, la monumentul de la Paulis.

Eroul veteran de război, Artemiu Simonca a fost un om în adevăratul sens al cuvântului, activ, prezent la multe activități organizate de administrația județului si a orașului Arad. Veteranii de război, atâția câți au mai rămas în viață, aduc un pios omagiu celui plecat dintre noi și transmit sincere condoleanțe familiei greu încercate. Rămas bun eroul nostru. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, a transmis președintele Filialei ANVR Zarandul Arad, colonel (r) Sandu Crișan.

Cine a fost Artemiu Șimonca

Născut în 1922 în județul Sălaj, Artemiu Șimonca a absolvit, în 1944, Școala de Ofițeri de rezervă nr.4 din Arad, fiind avansat pe 24 ianuarie 1944 la gradul de sublocotenent.

În septembrie același an, trupele horthiste au ocupat Aradul și se pregăteau să forțeze Valea Mureșului, cu ajutor german, sperând să ajungă în interiorul României. Detașamentul „Păuliș” a scris atunci istorie în Defileul Mureșului, oprind un inamic mult mai numeros și mai bine dotat, scrie aradon.ro.

Aceea a fost perioada în care – la acea vreme sublocotenent – Artemiu Șimonca a primit sarcina de a urmări acțiunile trupelor germane dislocate pe Aerodromul Arad. Cu ajutorul informațiilor valoroase furnizate de către tânărul soldat, Armata Română a reușit să cucerească Aerodromul și să captureze tehnică de aviație importantă.

După Război, Șimonca și-a continuat studiile, din 1950 fiind inginer chimist. Tot în anii ‘50 s-a stabilit definitiv la Arad, unde a trăit până la finalul vieții. De-a lungul celor 98 de ani de viață, Șimonca a fost ofițer al Armatei Române, dirijor al corului bisericii, profesor și director al Liceului Textil din Arad.

Vezi și

Pandemia de COVID-19 a scumpit locuințele. Vor ține românii cont de sfatul lui Elon Musk: ‘Nu băgați banii în proprietăți!’?

Veste importantă pentru mii de români! Ce trebuie să îndepliniți pentru a ieși la pensie anul acesta

Mare atenție! Toți românii sunt vizați de această lege: Cine nu o respectă, se poate alege cu o amendă de până la 30.000 de lei

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare