Unul dintre veteranii Armatei Române s-a stins din viață miercuri, 5 februarie, la Horezu, la vârsta de 105 ani.
Este vorba despre maiorul în rezervă Aurel Antonie, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Născut la 26 octombrie 1914, maiorul Aurel Antonie a trecut la cele sfinte miercuri, 5 februarie 2020.
Stagiul militar l-a efectuat în perioada ’36-’39, în Drăgășani, la Centrul I Jandarmi. Arma — securitate, specialitatea — pușcaș, funcţia — comandant de grupă la Corpul 1 Armată de la Craiova, Divizia 11 Infanterie, Legiunea Jandarmeriei Olt: „În ’43, ne-au trimis la Chişinău, pentru că civilii făceau reclamaţii că li se fura din case. Erau doar femei văduve. Au plecat un batalion de români şi două divizii de nemţi. Mobilizaseră pe toată lumea, pentru că nu mai erau oameni. Nici nu mai conta, bătrân, tânăr… Când au ajuns, nu mai era nici picior de rus în Chişinău. Aflaseră de venirea lor şi plecaseră. Doar noaptea auzeai avioanele şi puştile cu lunetă. Am prins doar un rus. Se paraşutase noaptea la spital şi a rămas agăţat într-un pom. Era amărât şi bolnav. În schimb, am căzut noi prizonieri. Tot batalionul. Trei zile mai târziu, când a fost vânzarea, ştiţi voi… Unitatea mea a păzit divizia. Nu am fost în linia 1. Din cei cu care am plecat, doar doi oameni am pierdut, unul din Gorj şi altul din Drăgăşani. În rest, după opt ani de prizonierat, cu toţi ne-am întors în ţară“, informează Curierul de Vâlcea.
După terminarea războiului, a ajuns să fie deținut în regimul comunist instaurat în România.
„În ţară, am ajuns în ’51 și ne-au băgat direct la închisoare. Apoi, ne-au eliberat pe rând. Trebuia să ajung în ianuarie acasă, dar abia de Sfintele Paști am reușit. Când am plecat la război, mi-am lăsat nevasta însărcinată. Abia mă căsătorisem, eram în primul an. Am ţinut legătura prin scrisori, însă trebuia să spunem numai de bine. Scriam în rusește, pe o foaie îndoită în două. La câte două, trei luni ajungeau scrisorile la destinaţie. În fine, când m-am întors, mi-am găsit copilul în clasa a II-a. Nu mi-a zis tată mai bine de un an. Am mai făcut încă doi copii, un băiat şi o fată. După ce mi-au dat drumul din închisoare, am luat trenul spre Vâlcea. Când am coborât în gară, nu aveam nici un ban. Am ajuns în sat la 12:00 noaptea. M-am întâlnit pe drum cu mama, care plecase după mine. A plâns mult. Ce-o fi fost în sufletul ei…, că tata a luptat şi el pe front şi a fost şi prizonier la Gura Lotrului. La cinci ani, eu am rămas orfan şi am fost crescut de tată vitreg”, declara, în 2019, Aurel Antonie.
La finele lunii octombrie 2019, Aurel Antonie fusese avansat la gradul de maior.
Vezi și
Legea Pensiilor suferă noi modificări- Deciziile luate de Guvern înainte de a fi demis
