Două noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, marți, în orașul Piatra-Neamț

Autor: Ion Motea

Publicat: 17-03-2020 14:00

Actualizat: 17-03-2020 13:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Două noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, marți, la persoane care au participat la Campionatul Național de Dans Sportiv, desfășurat în Piatra Neamț. Primarul orașului a intrat în autoizolare.


 

Două noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, marți, în orașul Piatra-Neamț.

Potrivit unui comunicat al DSP Neamț, cele două cazuri sunt internate la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, se află sub supraveghere medicală iar starea generală de sănătate este bună.


„Unul dintre cazuri este caz apropiat cu bărbatul confirmat din Constanța, care a fost prezent la Campionatul de dans sportiv de la Sala Polivalenta Piatra-Neamț (în data de 29.02-1.03.2020). Cel de-al doilea caz are legătura tot cu Campionatul de dans sportiv”, au transmis reprezentanții DSP Neamț într-un comunicat de presă.


 

Unul dintre cazurile confirmate este chiar un antrenor și organizator al evenimentului. Acesta a intrat în autoizolare de joia trecută, iar vineri i s-au luat probele pentru a fi testat.


 

„Ancheta epidemiologică este în curs de desfășurare. Deocamdată sunt 42 de persoane identificate ca și contacți direcți. Numărul lor va fi, clar, mai mare, dar suntem încă în ancheta epidemiologică”, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul județului Neamț, George Lazăr.

De altfel, primarul orașului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a declarat că după ce a aflat despre cazurile confirmate, marți, că a intrat în autoizolare.

„Deoarece am fost informat că cei doi organizatori ai Concursului de Dans Sportiv, desfășurat în perioada 29 februarie - 1 martie la Sala Polivalenta au fost confirmați pozitiv, în urma testului pentru coronavirus, iar eu împreună cu soția mea am fost invitați și am participant la acel eveniment, din respect pentru toți cei cu care aș putea intra în contact, am decis ca de astăzi (marți – n.r.) să mă autoizolez la domiciliu”, a scris, marți, pe Facebook, primarul din Piatra-Neamț, Dragoș Chitic.

Acesta a precizat că a luat această decizie după ce a discutat cu reprezentanții DSP și va face testul pentru a vedea dacă este totul în regula.


„Mă simt bine, nu am nici eu și nici membrii familiei nici cel mai mic simptom de infectare cu COVID-19, dar consider că este corect să procedez așa pentru a-i proteja pe cei cu care, prin natura funcției, aș intra în contact. Imediat ce voi avea rezultatul testului îl voi comunica și voi respecta, ca orice cetățean responsabil, toate regulile de protecție stabilite în acest caz”, a mai spus primarul, conform Mediafax.ro

Vezi și:


În plină isterie de coronavirus, Protecția Consumatorului cere 3 măsuri urgente: Amânarea plății facturilor la utilități și a ratelor bancare, precum și amânarea executărilor silite


Dosarul Ayahuasca: Decizie surprinzătoare pentru Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne


LIDL confirmă mutarea fără precedent dezvăluită de Bugetul.ro: S-a întâmplat în circa 70 de magazine
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri