sursa foto:  europafm.ro

Dosarul Ayahuasca: Decizie surprinzătoare pentru Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne

În data de 5 martie procurorii DIICOT din Brașov au finalizat ancheta și au trimis în judecată dosarul în care Gelu Olteanu, fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne și concubina sa Vanessa Youness sunt acuzați de mai multe infracțiuni, respectiv grup infracțional organizat și trafic internațional de droguri de mare risc.

Curtea de Apel Ploiești a decis definitiv, luni, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar în cazul lui Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne. Aceeași măsură, valabilă pentru 60 de zile, a fost luată și în cazul celorlalți doi, judecați în același dosar, Vanessa Youness și Thomas Lishman. În plus, Oltean are interdicția de a părăsi județul Dâmbovița și să nu ia legătura cu Thomas Lishman. Instanța i-a permis, însă, acestuia să intre în contact cu Vanessa Youness, concubina sa.

Minuta integrală a instanței:

”În temeiul art. 425 ind. 1, alin. 7, pt. 2, lit. a Cod proc. penală rap. la art. 205 Cod proc. penală admite contestaţiile declarate de contestatorii inculpaţi Youness Amal-Vanessa, Lishman Thomas Ivor şi Oltean Gelu Marin, împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, din data de 11 martie 2020.

Desfiinţează în parte încheierea contestată şi pe fond, ca urmare a rejudecării, dispune următoarele: În temeiul art.348 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.242 alin.2 Cod procedură penală, art. 211 şi următoarele Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii Youness Amal-Vanessa, Lishman Thomas Ivor Mowbray şi Oltean Gelu Marin cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, care se calculează de la data pronunţării prezentei încheieri. Potrivit art. 215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpaţii Youness Amal-Vanessa, Lishman Thomas Ivor Mowbray şi Oltean Gelu Marin trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, Poliţia Oraşului Răcari în cazul inculpaţilor Youness Amal-Vanessa şi Oltean Gelu Marin şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în cazul inculpatului Lishman Thomas Ivor Mowbray, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi.

În baza art. 215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpaţii Youness Amal-Vanessa şi Oltean Gelu Marin au obligaţia de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale cu coinculpatul Lishman Thomas Ivor Mowbray (interdicţia de comunicare nu se aplică inculpaţilor Youness Amal-Vanessa şi Oltean Gelu Marin, între ei).

În baza art. 215, alin. 2 C.p.p., în perioada în care se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, inculpaţii au următoarele obligaţii:

– să nu depăşească raza teritorială a judeţului Dâmboviţa, în cazul inculpaţilor Youness Amal-Vanessa şi Oltean Gelu Marin şi raza teritorială a Municipiului Bucureşti în cazul inculpatului Lishman Thomas Ivor Mowbray;

– să comunice periodic informaţii relevante privind mijloacele de existenţă;

– să nu desfăşoare nicio activitate profesională sau extraprofesională în cadrul clinicii Youness.

În baza art. 215 alin.2 Cod procedură penală, în perioada cât se află sub control judiciar inculpaţii Youness Amal-Vanessa, Lishman Thomas Ivor Mowbray şi Oltean Gelu Marin trebuie să respecte obligaţia de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Popa Vladimir Ştefan, Rotariu George, Drăgan Rareş Viorel, Haimovitz Otilia Thea, Yildirim Gazel Yagmur, Dumitru Mircea Lucian Bogdan, Savu Roxana, Soare Ioana Florentina, Raţiu Roxana Mara, Iclezan Ioana Cristina, Yahia Rakan, Bahnariu Bogdan, Vlădău Bogdan Alexandru, Dincă Răzvan Cosmin Valentin, Mustăţea Gabriel Sorin, Mihăiescu Dan Eduard, Marişca Florentina Gabriela, Chirilă Cristian Nicuşor, Radu Mihai, Popescu Elena şi cu orice altă persoană care va dobîndi în cauză calitatea de martor; interdicţia nu se aplică soţilor, concubinilor şi rudelor sau afinilor pînă la gradul al IV – lea inclusiv.

Face aplicarea art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, în sensul că, în cazul în care, pe durata controlului judiciar, inculpaţii încalcă cu rea-credinţă obligaţiile care le revin sau există suspiciunea rezonabilă că au săvârşit o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lor, judecătorul de cameră preliminară, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi în alte cauze, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, după cum urmează: inculpatul Oltean Gelu Marin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/UP din data de 15 decembrie 2019 al Tribunalului Braşov, inculpata Youness Amal – Vanessa, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 42/UP din data de 15 decembrie 2019 al Tribunalului Braşov şi inculpatul Lishman Thomas Ivor Mowbray de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 43/UP din data de 15 decembrie 2019 al Tribunalului Braşov.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin.5 din Codul de procedură penală şi dispune comunicarea prezentei minute instituţiilor prevăzute de art. 215, alin. 5 C.p.p., inclusiv Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru inculpatul Lishman Thomas Ivor Mowbray.

Dispune traducerea de urgenţă a minutei şi a încheierii în limba engleză, urmând ca onorariul să fie achitat traducătorului de limbă engleză din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul interpretului de limbă engleză care a participat la şedinţa de cameră de consiliu de la ora 9,30 la ora 15,00 se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275, alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16 martie 2020”, informează G4Media.ro

Vezi și:

S-a început deja implementarea stării de urgență! În ziua în care Klaus Iohannis a anunțat decretarea stării de urgență, Raed Arafat a semnat dispoziția: Prefecții preiau coordonarea teritorială!

Legea prin care se acordă zile libere pentru părinți când se închid școlile a fost publicată în Monitorul Oficial

Omenirea în prag de recesiune globală. ‘Coronacriza’ pune pe butuci mii de companii

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare