violeta a 1000x600

sursa foto:  cotidianul.ro

E oficial! Ministrul Muncii a făcut anunțul:’După toată această perioadă, am ieșit la lumină aici! Nu există ‘Nu se poate’

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a făcut marele anunț! De acum, Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială au acces la Revisal.

,,Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), cele care efectuează plata beneficiilor sociale, au intrat în Revisal și văd informația necesară pentru ca serviciile oferite să nu mai pună oamenii pe drumuri respectiv să fie livrate mai repede. Mămicile care erau puse pe drumuri după nașterea copilului pentru obținerea alocației sau a indemnizației de creștere copil, cele care depuneau actele pentru revenirea la serviciu după perioada de creștere copil, ca să ofer doar un exemplu, să fie convinse că această echipă guvernamentală este determinată să schimbe lucrurile în bine. Toate serviciile oferite de AJPISuri, pentru care aveau nevoie de date cu privire la contractele de muncă încheiate/în vigoare, se vor derula mai ușor. Urmează simplificarea procedurilor!

AJPIS a reușit să acceseze Revisal! AJPIS a reușit să acceseze Revisal! Îmi vine să spun încontinuu! După toată această perioadă, am ieșit la lumină aici!

Sunt conștientă că vor veni tot felul de detalii tehnice, peste sutele deja gestionate de la primul ”Nu se poate” până acum. Le vom lua unul câte unul. Înapoi lucrurile nu mai pot da!

Mai departe …. Venim cu informații despre ANOFM și Casele de Pensii.

Nu există ”Nu se poate”! Se poate!

Vezi și:Atenție, șoferi! Metoda prin care polița RCA scade

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare