Comisia de buget finanţe a Senatului a acordat, marţi, rapoarte favorabile pentru două propuneri legislative iniţiate de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, care vizează impozitarea pensiilor speciale de peste 7.000 de lei şi atribuirea unui caracter social programului Prima Casă.
Eugen Teodorovici, prezent la şedinţa comisiei, şi-a amendat proiectul privind taxarea pensiilor, astfel încât componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată.
Propunerea legislativă prevede taxarea pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei - cu 50%.
Altă propunere legislativă a lui Eugen Teodorovici prevede modificarea OUG 60/2009 privind programul Prima Casă, care este redenumit "O familie, o casă".
Teodorovici a depus la Senat mai multe proiecte de lege, dintre care doar acestea au intrat marţi în dezbaterea Comisiei de buget-finanţe, celelalte fiind retrase de pe ordinea de zi a comisiei. Preşedintele Comisiei de buget, Viorel Arcaş, a explicat că acestea au fost retrase pentru că necesită "o dezbatere mai aprofundată".
Teodorovici şi-a exprimat speranţa ca proiectul cu taxarea pensiilor să se regăsească miercuri pe ordinea de zi a plenului Senatului şi săptămâna viitoare să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.
El a explicat că în cazul mai multor sume care se cumulează la pensie este necesară o declaraţie pe proprie răspundere pentru a se şti exact care sunt acele venituri.
Vezi și:EXCLUSIV Răsturnare de situație în cazul Caracal: ‘Nu poate fi declanșată procedura specifică de verificare’
EXCLUSIV Lovitură pentru Dumitru Coarnă și polițiști! Semnalul care răstoarnă planurile șefului SNPPC
E oficial! Proiectele lui Eugen Teodorovici au primit vot favorabil
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

28-02-2026 15:32Actual
Previziunile sumbre ale noului Nostradamus. Omul care a prezis pandemia de Covid-19 știe ce se va întâmpla cu Donald Trump

28-02-2026 10:53Actual
Epstein de România era proxenet din Slobozia și dădea fete politicienilor și oamenilor cu bani. Ion Tămârjan a fost eliberat din închisoare

28-02-2026 14:05Actual
Toni Greblă sare la gâtul lui Nicușor Dan. Fostul șef al Autorității Electorale Permanente a scos la iveală neregulile majore din campania actualului președinte al României

28-02-2026 21:25Politica
Statul îi taie lui Călin Georgescu o sursă de venit. Va primi o valoare mai mică, chiar dacă are și doctorat

28-02-2026 15:47Actual
Radu Miruță pornește răscoala împotriva PSD și PNL. Ce acuzații grave la aduce ministrul Apărării colegilor din Coaliția de guvernare: „Au fost parașutați politic în câte o funcție”

28-02-2026 11:52Externe
A murit Neil Sedaka. Celebrul compozitor și cântăreț american avea 86 de ani

28-02-2026 12:44Actual
Orașul din România în care roboții îi învață pe oameni cum să păstreze curățenia. Peisaj SF în urbea din inima Transilvaniei

28-02-2026 17:42Actual
Produsele Carrefour pentru care plătești doar jumătate din preț. Oferta mai este valabilă doar până pe 4 martie

28-02-2026 13:33Externe
Țara europeană unde ciocolata e mai bine păzită decât aurul. Românii se află în spatele acestui fenomen bizar

28-02-2026 19:17Sondaje



