Este același! Omul lui Liviu Dragnea revine în prim-plan. După ce și-a făcut reputația ferfeliță când a lovit protestatarii în ianuarie, anul acesta, omul legii este acuzat că s-ar afla în spatele măcelului din Piața Victoriei.
Este vorba despre protectorul liderului PSD de la DNA. Acesta l-a protejat pe Dragnea de jurnaliști când a mers să-și ia în primire al treilea dosar, cel cu grupul infracțional organizat.
Răducu Șerban a fost cercetat de Parchetul Militar pentru purtare abuzivă. În cazul în care ar fi fost găsit vinovat, jandarmul ar fi primit o amendă sau o pedeapsă de cel mult 8 luni de închisoare. Rezultatul anchetei nu a fost făcut public nici până în ziua de astăzi.
Cu o funcție importantă în Jandarmerie, bărbatul nu a pățit nimic, ba chiar mai mult, acum este acuzat că ar fi în spatele măcelului din Piața Victoriei.
Bugetul.ro vă prezintă ce avere și ce salariu are șeful de Stat Major al Batalionul 4 din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Conform declaraţiei de avere actualizată recent, salariul acestui a crescut. Pe 2017 a încasat 70.000 de lei pe an, ceea ce înseamnă că salariul său lunar este de 5.833 de lei.
Soția sa ocupă funcția de asistent manager și câștigă anual 24 000 de lei. La veniturile lui se mai adaugă 14 000 de lei, bani câştigaţi, împreună cu soţia, din închirierea unui apartament. Sotii Şerban au un băiat bolnav, pentru care primesc o pensie de handicap de 16 200 de lei pe an.
Jandarmul şi soţia sa deţin un teren agricol în comuna Padina, de 20.000 de metri pătraţi, un apartament în Bucureşti şi o maşină Audi. Şerban Răducu are şi o datorie la bancă, de 48.500 de euro, scadentă în 2043.
De la Primăria Capitalei, acesta primește un ajutor pentru copilul cu probleme de 12 000 de lei și o alocație de handicap de 2400 de lei. Pentru celălalt copil, soții încasează anual o alocație de 1008 lei.
Vezi și El este șeful jandarmilor care păzesc protestul #Rezist Diaspora! Veniturile șefului Jandarmeriei Române, decorat de două ori de președintele României
Vești importante pentru milioane de români! Ce apare în noua Lege a Pensiilor
Precizări pentru milioane de români! Reacție EXCLUSIVĂ de la Ministerul Muncii, după declarațiile făcute de ministrul Olguța Vasilescu, la Antena 3!
El a coordonat măcelul din piața Universității: Ce salariu încasează lunar 'servitorul' lui Liviu Dragnea
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



