elisabeta lipa

sursa foto:  wowbiz.ro

Elisabeta Lipă îi arată ‘obrazul’ lui Cătălin Drulă: ‘Trebuie să respectăm regula bunului simț’

Lotul olimpic de canotaj s-a întors acasă. Sportivii noștri au încheiat competiția de la Tokyo cu trei medalii și au obținut locul 4 pe națiuni după Noua Zeelandă, Australia și Olanda. Elisabeta Lipă l-a atacat pe ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, în discursul de pe aeroport. Aceasta i-a reproșat că a refuzat comunicarea cu ea și că nu a făcut absolut nimic să rezolve problemele pe care le au canotorii în timpul antrenamentelor.

”Vreau să mulțumesc Ministerului de Interne, domnului Bode,pentru că prin Poliția Transport Naval a reușit înainte de plecarea la JO să ne asigure liniștea pe larg. În aceeași măsură îi mulțumesc și domnului ministru Drulă că nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon. Asta nu înseamnă că a scăpat pentru că legislația clar că este învechită și trebuie modificată. Trebuie să conviețuim cu toții pe acest lac, dar trebuie să respectăm regula bunului simț.”

La ceremonia de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, Lipă i-a chemat pe toţi sportivii din lotul de canotaj să vină alături de ea şi le-a mulţumit.

“Suntem o echipă frumoasă, unită şi la bine şi la rău, toată echipa Tokyo 2020 să vină aici, la mine, de la primul la ultimul! A fost extrem de greu, extrem de ieşit din comun. Parcă de la ediţie la ediţie competiţia este mult mai acerbă şi toată lumea doreşte să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Ce poate fi mai frumos decât să ai familia şi prietenii lângă tine? Canotajul încheie această ediţie a JO pe locul patru pe naţiuni, suntem pe locul doi în Europa, după Olanda şi pe plan mondial suntem după Australia şi Noua Zeelandă. Aş vrea astăzi, că aşa simt, să sunt datoare să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi, sportivilor, i-am felicitat. Ancuţa, Simona, Cosmin, Marius Ciprian, unde sunteţi, unde v-aţi răsfirat? Mugurel, Mihăiţă, Ştefan. Vă mulţumesc din suflet că ne-aţi făcut mândri că suntem români.

Eu n-am mai trăit aşa o bucurie din 2004, de când am ieşit campioană olimpică. Nu vă imaginaţi ce-a fost în echipa noastră când sportivii noştri concurau. Vreau să-i felicit şi pe cei care nu au urcat pe podium. Asta nu înseamnă că nu au valoare, ci pur şi simplu nu a fost ziua lor norocoasă.

Împreună vom face tot ce ţine de noi la Paris ca aceste echipaje şi, mai ales, barca fanion, pentru că toată luea a suferit că optul nu a luat medalie… Dar optul s-a întrecut pe el, a făcut record mondial şi olimpic şi probabil că acest rezultat le-a speriat peste măsură. Categoria uşoară, acum poate să ia aurul olimpic sau să vină pe locul 6. Asta s-a întâmplat şi cu ele, dar cu perseverenţă, cu ambiţie şi dăruire sunt sigură că Parisul va arăta mult mai frumos. Am calificat nouă echipaje, 36 de sportivi, era extraordinar de frumos dacă toţi sportivii noştri se regăseau pe podium, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu, a fost român, ne-a umpul inimele de bucurie”, a spus Lipă.

Elisabeta Lipă le-a mulţumit tuturor celor care “au stat în spatele acestor rezultate”, dar şi ministrului Eduard Novak şi COSR.

„Mulţumesc tuturor celor care au stat în spatele acestor rezultate. Aş vrea să le mulţumesc antrenorilor, echipei medicale, masori, preparatori, nutriţionişti, osteopaţi, kinetoterapeuţi. Intenţionat l-am lăsat la urmă pe antrenorul coordonator al acestor minunaţi sportivi, Antonio Colamonici, care, vă spun cu toată sinceritatea, este mai român decât mulţi români. Ne-am despărţit astăzi, pentru că s-a dus acasă la cei patru copii ai lui. A stat aici, în izolare, a stat cu aceşti sportivi, am tremurat toţi de emoţie şi de bucurie”, a menţional Lipă.

La Tokyo, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat aurul olimpic la dublu vâsle feminin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari au obţinut argintul la patru rame fără cârmaci masculin, iar Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă au urcat pe treapta a doua a podiumului la dublu rame masculin, conform antena3.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare