Legea adopției a fost modificată: procedura a fost simplificată, familiile care adoptă vor fi sprijinite financiar. Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile actuale.
Documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea statutului de copil adoptabil, să flexibilizeze procedura de evaluare a adoptatorilor și etapa de monitorizare post-adopție și să debirocratizeze şi simplifice unele proceduri.
Noua formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția, această măsură având ca scop simplificarea demersurilor din această etapă.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte, documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 2 ani la 5 ani.
Modificările aduse vizează și flexibilizarea derulării procedurii de adopţie internaţională pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creşterea şanselor acestor copii de a avea o familie, inclusiv în cazul grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani.
Documentul aprobat de Guvern introduce și noi stimulente financiare care să susțină decizia unei familii de a adopta:
- o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,2 ISR (Indicatorul Social de Referinţă, în prezent în valoare de 500 lei), respectiv 600 lei, pentru fiecare copil adoptat care are între 3 și 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu ori face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.
- o indemnizație lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.
Sprijinul financiar se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani.
- adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei de monitorizare post-adopție și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflației.
- pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din alt județ, se acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o perioadă de maxim de 10 zile.
Aceste stimulente financiare se acordă în cazul adopțiilor încuviințate conform procedurii adopției interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului.
Actul normativ prevede și completări referitoare la concediul de acomodare, pentru corelarea cu dispozițiile mai flexibile reglementate pentru concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, prevăzute de OUG nr. 111/2010.
Vezi și EXCLUSIV! Reacție surprinzătoare a Ministerului de Interne în scandalul care ar putea-o costa funcția pe Carmen Dan
Decizia Guvernului, publicată în Monitorul Oficial! Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2019 – Toți angajații din România beneficiază de asta
Surpriză! Soția lui Tudorel Toader are o nouă ocupație- Ce face, mai nou, Elena Toader
Este oficial! Câți bani vor primi familiile care adoptă un copil și ce beneficii vor avea
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



