bani

sursa foto:  Getty Images

Este oficial! O anumită categorie de tineri va primi noi sume de bani de la Guvern

Vești bune! Potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial, tinerii ce participă, ca reprezentanți ai unui club sportiv, la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor putea beneficia lunar, începând de anul viitor, de un stimulent financiar în valoare de 150 de lei.

 

Astfel, din 2023, copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive și care participă la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor beneficia lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportiv, potrivit Legii 322/2022, apărută miercuri în Monitorul oficial și care se va aplica de la începutul anului viitor.

Tichetele lunare de sportiv vor avea o valoare nominală de 150 de lei și vor putea fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru achiziția de articole și echipamente sportive specifice disciplinei practicate, pentru transportul sportivilor între localități, pentru achiziția de suplimente nutritive sau pentru recuperare medicală.

 

Tichetele de sportiv vor fi valabile doar dacă vor avea înscrisă pe ele o serie și vor cuprinde cel puțin următoarele:

  • emitentul și datele sale de identificare;
  • valoarea nominală a tichetului de sportiv;
  • spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric personal ale sportivului care are dreptul să le utilizeze;
  • interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activității sportive;
  • seria și numărul legitimației de sportiv, cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat, și categoria de vârstă;
  • elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului.

Tichetele de sportiv vor avea o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii și vor fi distribuite sportivilor începând de anul viitor.

Regulile pentru emiterea și acordarea tichetelor de sportiv vor trebui stabilite, până în februarie 2023, prin hotărâre de Guvern, conform avocatnet.ro.

Vezi și:

Șoferi, aveți grijă cum circulați! Va ploua cu amenzi pe drumurile din România

Se confirmă prăbușirea în sondaje a USR! Liderii au început să-și dea like-uri singuri de pe mai multe conturi

Moștenitoarea imperiului Dedeman, Karina Pavăl, despre lovitura fără precedent dată pe piața din România: ‘Prin această achiziție, reconfirmăm încrederea noastră în potențialul pe termen lung al sectorului imobiliar’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare