Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat, pentru Bugetul.ro, că, în opinia sa, mandatul european de arestare emis pe numele fostului ministru „este deja nul”, doar că acest fapt trebuie constatat de o instanță.
Luni, 23 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța pe recursul în casație exercitat de avocații Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute”, unde fostul ministru a primit o condamnare, în 2018,de 6 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Sâmbătă, Bugetul.ro a dialogat cu avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, cel care a redactat și a exercitat această nouă cale de atac (n.r. – recursul în casație).
Vezi și EXCLUSIV Elena Udrea este optimistă, înaintea verdictului de luni! Avocatul fostului ministru: Am vorbit ieri
Veronel Rădulescu a declarat, pentru Bugetul.ro, că Elena Udrea este optimistă în privința termenului de luni, 23 mai. Mai mult, Veronel Rădulescu ne-a precizat că, în opinia sa, mandatul european de arestare emis pe numele Elenei Udrea, în baza căruia aceasta este arestată în Bulgaria, „este deja nul”, doar că acest fapt trebuie constatat de o instanță.
Vezi și EXCLUSIV Răsturnare de situație! Avocatul Elenei Udrea anunță că fostul ministru nu-și joacă ultima carte luni
Eugen Dinu: Aceasta este ultima cale de atac pe care o poate face doamna Udrea?
Veronel Rădulescu: Nu, mai sunt și alte „remedii” procesuale.
E.D.: Deci, nu e „ultima carte”, așa cum s-a scris?
V.R.: Nu! Mai sunt și altele.
E.D.: Dacă e admis acest recurs în casație, va fi repusă imediat în libertate?
V.R.: E posibil orice.
E.D.: E posibil orice…
V.R.: Da!
E.D.: Mandatul european de arestare nu e lovit de nulitate atunci (n.r. – dacă Înalta Curte admite recursul în casație)?
V.R.: Mie mi se pare că este deja nul, dar trebuie să constate o instanță. O să vedem luni, la Înalta Curte.
E.D.: Ce ar urma dacă acest recurs în casație va fi admis?
V.R.: N-am de unde să știu. Dacă va fi admis recursul, poate fi repusă în libertate de îndată.
E.D.: Practic, se reia procesul de la zero?
V.R.: Nu, poate să se reia din momentul în care constată instanța că s-a greșit.
Citește AICI interviul integral pe care mi l-a acordat avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu!
EXCLUSIV Avocatul Elenei Udrea: 'Mie mi se pare că mandatul european de arestare este deja nul, dar trebuie să constate o instanță'
Trending

08 noiSocial
Ajutor de deces 2026. Procedura prin care intri în posesia banilor, actul de care ai neapărat nevoie

08 noiSocial
Vremea de Crăciun și de Revelion. Ce pot spune estimările sezoniere și când aflăm condițiile pentru vacanță

11:30Economie
Semnalul de alarmă tras de economistul Radu Georgescu. „România are o problemă economică imensă. Dar nu vorbește nimeni la TV sau în media”

14:30Social
10 zile de ninsori în România. Zonele în care meteorologii anunță zăpadă

08:00Economie
Ei sunt regii coletelor din România. Companiile care livrează cel mai mult, cine încasează cel mai bine

08 noiEconomie
RCA în 2027. Ce arată datele actuale și de ce prețul poliței diferă de la un șofer la altul

24 minute în urmăPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

08:30Politica
Ilie Bolojan, dispus să dea în judecată vechea conducere din PNL. Decizia a pornit de la procesul pentru cartea lui Nicolae Ciucă

08 noiActual
Germania ar putea avea prima femeie președinte din istoria țării. Cine este Ilse Aigner și ce o recomandă din CV-ul stufos

13:30Economie
Condițiile pe care România ar trebui să le respecte, în 2027, ca să scape de perspectiva negativă a calificativului de țară. Alexandru Nazare a prezentat situația
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



