Tot lor? Cui i-a făcut CADOU Guvernul PSD-ALDE MII de EURO, prin „Revoluția Fiscală”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 07-02-2018 15:57

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cu cât veniturile acestora sunt mai mari, cu atât avatanjul este mai mare, susține președintele Consiliului Fiscal. Prin „Revoluția Fiscală”, Guvernul PSD-ALDE le-a făcut cadou mii de euro.


Cei privilegiați sunt avocații și notarii. Potrivit unui calcul realizat de firma de audit şi consultanţă fiscală KPMG, citat de
zf.ro, un avocat sau un notar care a încasat în 2017 venituri de 100.000 de euro plătea taxe şi contribuţii de peste 13.000 de euro. Dacă acelaşi avocat sau notar va încasa 100.000 de euro în 2018, el va plăti la stat doar 7.500 de euro, rămânând cu economii de 5.500 de euro.

„Strict vorbind din punctul de vedere al impactului contribuţiei de asigurări de sănătate (CASS) adus de declaraţia 600, se observă o scădere a sarcinii fiscale impuse notarilor/avocaţilor prin prisma faptului că în 2017 CASS era datorat ca procent asupra venitului impozabil, în timp ce începând cu ianuarie 2018 CASS se va datora asupra salariului de bază minim, indiferent de nivelul efectiv al venitului realizat“, a afirmat Mădălina Racoviţan, Tax Partner în cadrul KPMG.


Conform sursei citate, modificarea taxării pentru notari şi avocaţi a venit odată cu celebra Declaraţie 600, care trebuie depusă de 210.000 de români cu venituri extrasalariale.


„Cu cât veniturile unui avocat sau notar sunt mai mari, cu atât avantajul este mai mare, iar aceste categorii pro­fesionale au venituri foarte bune. Mi se pare inechi­tabil şi incorect să existe aşa ceva, pentru că eu, ca salariat, şi o persoană care e liber profesionistă, avem acelaşi pa­chet de asigurare de sănătate. Cu toate acestea, eu plătesc contribuţia la sănătate la tot venitul, pe când el plăteşte la salariul minim, ceea ce mi se pare strigător la cer“, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Vezi și SURPRIZĂ! Ce pensie GRASĂ are Gabriel Oprea – I-a crescut de ZECE ORI într-un an

Mare ATENȚIE! Ce vor fi OBLIGAȚI să DISTRUGĂ toți proprietarii de terenuri din România

Mutarea prin care va câștiga teren în fața gigantului Orange: Ce achiziție va face Vodafone
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri