Potrivit ordinului nr. 1.168 din 14 decembrie 2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, publicat ieri în Monitorul Oficial, angajații din domeniul IT din România vor beneficia de scutirea plății impozitului pe venit.
Legea se va aplica de la 1 februarie, iar potrivit zf.ro, persoanele care vor beneficia trebuie să aibă o diplomă de licenţă, indierent de profil (nu mai este necesar să fie neapărat IT), sau are diplomă de Bacalaureat şi urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditată.
ART. 1
(1) Angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexă;
b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
c) deţin o diplomă acordată după finalizarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată sau de scurtă durată sau deţin o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată sau deţin o diplomă de bacalaureat şi urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate şi prestează efectiv una dintre activităţile prevăzute în anexă;
d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator destinată comercializării;
e) veniturile anuale prevăzute la lit. d) au o valoare de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 euro (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.
(2) Societăţile care se înfiinţează în cursul anului fiscal, în vederea beneficierii de facilitatea fiscală prevăzută la alin. (1), sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. d), pentru anul înfiinţării şi pentru anul fiscal următor.
(3) Societăţile care au făcut în cursul anului obiectul unei reorganizări potrivit legii, în vederea beneficierii de facilitatea fiscală prevăzută la alin. (1), sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. d) pentru anul în care s-a produs operaţiunea de reorganizare.
(4) De prevederile alin. (1) beneficiază cetăţenii români şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene ale căror diplome sunt echivalate sau recunoscute, prin structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale, cu diplome de nivel master obţinute ca urmare a absolvirii unui ciclu integrat de studii universitare de licenţă şi master sau cu diploma acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă.
(5) De prevederile alin. (1) beneficiază cetăţenii români şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene ale căror diplome sunt echivalate sau recunoscute, prin structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale, cu diploma de bacalaureat, şi care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate.
ART. 2
Activitatea de creare de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia dintre activităţile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupaţiilor specifice menţionate în anexă.
ART. 3
(1) Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, conform ocupaţiilor specifice prevăzute în anexă, sunt:
a) actul constitutiv, în cazul operatorilor economici;
b) organigrama angajatorului;
c) fişa postului;
d) copia cu menţiunea „conform cu originalul“ a diplomei acordate după finalizarea studiilor în învăţământul universitar de lungă/scurtă durată, respectiv copia cu menţiunea „conform cu originalul“ a diplomei acordate după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, respectiv copia legalizată a atestatului de echivalare sau recunoaştere a diplomei, eliberat prin structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene;
e) adeverinţa de absolvire a studiilor universitare de licenţă, eliberată de instituţia de învăţământ superior în cauză, în cazul în care diploma de absolvire nu a fost încă eliberată;
f) copia cu menţiunea „conform cu originalul“ a diplomei de bacalaureat, respectiv copia legalizată a atestatului de echivalare sau recunoaştere a diplomei, eliberat prin structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate;
g) adeverinţă care să ateste faptul că persoana urmează o formă de învăţământ superior, în cazul în care angajatul deţine diplomă de bacalaureat, eventual echivalată/recunoscută, dar nu a absolvit studii universitare de scurtă durată sau studii universitare de lungă durată sau ciclul I al studiilor de licenţă;
h) copia cu menţiunea „conform cu originalul“ a contractului individual de muncă;
i) statul de plată întocmit separat pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
j) comanda internă, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care atestă solicitarea iniţierii procesului de creare de programe pentru calculator;
k) balanţa analitică în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator.
(2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va păstra la sediul angajatorului în vederea controlului. În situaţia în care angajatorul păstrează documentele justificative în format electronic, acestea vor fi semnate cu semnătură electronică calificată, furnizată de un furnizor de servicii acreditat.
(3) Încadrarea unei persoane în lista de ocupaţii specifice activităţilor de creare de programe pentru calculator, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.
ART. 4
Scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică lunar numai pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, obţinute din desfăşurarea unei activităţi de creare de programe pentru calculator, în baza unui contract individual de muncă, indiferent de momentul angajării persoanei care beneficiază de scutire, şi fără a fi condiţionată de contribuţia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. e).
ART. 5
Anexa face parte integrantă din prezentul ordin şi se actualizează periodic, în conformitate cu modificările şi completările Clasificării Ocupaţiilor din România.
ART. 6
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice.
ART. 7
(1) Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii în care intră în vigoare ordinul.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, al ministrului educaţiei naţionale, al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 409/4.020/737/703/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017.
Doar ei au fost favorizați! Cine nu va mai plăti impozit pe venit de la 1 februarie
Trending

11:00Sport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

15:30Social
500.000 de pensionari ar urma să dea banii îmbnapoi către stat. Recalcularea greșită le-a adus venituri pe care nu le meritau, pot fi executați silit

20:00Actual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

09:00Economie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

19:30Politica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

08:00Economie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

13:30Economie
Ninge în România. Când vine prima zăpadă din această iarnă, meteorologii au venit deja cu o prognoză

07:00Entertainment
Cele 4 crâșme românești care au ajuns să impresioneze străinii din întreaga lume. Sunt în top 100 la nivel de continent

11:30Economie
Ce este operațiunea F.O.C.U.S. pe care o începe ANAF. Ce români vor fi vizați de controale

14:00Economie
Lucrătorii de la Bosch cer sprijin de la UE, de frică să nu rămână șomeri. Cât de gravă este situația
Articole Similare

23:30Entertainment
Ce primesc gratis concurenții de la Insula Iubirii. Antena 1 oferă o serie de avantaje pentru cupluri, dar și pentru ispitele masculine și feminine

23:00Entertainment
Pe ce au cheltuit banii foștii concurenți de la Vocea României. Puțini au decis să folosească premiul de la PRO TV într-un scop constructiv

22:30Entertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

22:00Entertainment
Alocație micșorată pentru copii. Minorii ar putea pierde o parte din bani, conform unui proiect de lege

21:30Entertainment



