Florin Cîțu: 'Noi am eliminat taxe în România, supraacciza la carburanţi şi suprataxarea contractelor part time'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 10-11-2020 08:15

Actualizat: 09-11-2020 23:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, că sunt sectoare în economie care îşi revin greu şi acolo trebuie să menţinem acele măsuri cum ar fi şomaj tehnic, IMM Invest.


”Am trecut peste perioada dificilă martie - mai, acum avem o  revenire a economiei în V şi rata şomajului a scăzut. Sunt sectoare în economie care îşi revin greu şi acolo trebuie să menţinem acele măsuri cum ar fi şomaj tehnic, IMM Invest. Ştim care sunt sectoarele unde revenirea este mai greoaie, dar încercăm să intervenim”, a declarat Florin Cîţu, la B1 TV, luni seară.

Florin Cîţu a menţionat şi unele măsuri ale Guvernului din care face parte, comparativ cu măsurile luate de social - deocraţi.


”Ce mă miră este acest tupeu al pesedişitilor, după ce ani de zile au crescut taxele, au modificat de 500 de ori codul Fiscal, vin şi spun că astăzi au soluţii. Noi am eliminat taxe în România, supraacciza la carburanţi şi  suprataxarea contractelor part time.

Mai mult, am eliminat TVA defalcat care a distrus companii în România, le-a băgat în faliment şi am eliminat Ordonanţa 114 în care se taxau toate sectoarele din economie. Toate acestea le-am eliminat la începutul anului şi am reuşit să avem venituri mai mari la buget. Am  rambursat TVA la începutul anului, mai mult cu 3 miliarde decât au rambursat ei şi avem şi venituri în luna octombrie, cu aproape 10% faţă de luna octombrie anul trecut, deci lucrurile, chiar şi într-o situaşie dificilă, le-am administrat foarte bine”, a declarat Cîţu.

Ministrul Finanţelor a subliniat că soluţia liberală înseamnă taxe puţine.


”Aud la Ciolacu că are echipă. Echipa este cine? Dăianu vine să facă o altă Ordonanţă 113 pe care a făcut-o exact după ce  a venit bugetul? Ţineţi minte că în 2016 era mai preocupat de Ordonanţa 113 decât de buget. Sau cealaltă echipă, Teodorovici - Vâlcov, care s-a ocupat de OUG 114? Astăzi lucrurile stau foarte simplu, am  eliminat taxe, iar soluţia liberală înseamnă taxe puţine, taxe mici pe care le plăteşte toată lumea”, a mai declarat Cîţu, informează news.ro

Citește și:


Veste bună de la Casa Națională de Pensii Publice! Ce se întâmplă cu cei care și-au cumpărat vechime și în cât timp se va primi decizia de pensionare


EXCLUSIV Toate piețele din Sectorul 4 se redeschid miercuri! Soluția găsită de primarul Daniel Băluță


Primarul Sectorului 2, pentru Bugetul.ro: ‘Piața Obor nu se închide!’/Traian Berbeceanu și șefa DSP București și-au dat acordul

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri