sursa foto:  playtech.ro

Fost șef al Statului Major General al Armatei Române: ‘Dacă diplomația dă greș, acest război nu se va încheia mai devreme de lunile septembrie – octombrie’

fostul șef al Statului Major, General (R) Eugen Bădălan, este de părere că războiul pornit de Rusia în Ucraina ar putea dura până în luna mai, doar dacă diplomația reușește să medieze acest conflict. 

 

Dacă diplomația lumii se concentrează pe această problemă, războiul se poate încheia la începutul lunii mai. Dacă diplomația dă greș, acest război nu se va încheia mai devreme de lunile septembrie – octombrie”, a declarat generalul (r) Eugen Bădălan.

Întrebat cum va continua să opereze armata lui Putin în Ucraina, șef al Statului Major a răspuns: „În același fel. Va masacra populația Ucrainei”.

Generalul (R) Eugen Bădălan afirmă că rușii ucid în mod intenționat civilii ucraineni pentru a crea teroare în rândul populației.

„Cu siguranța da. Oamenii au o limită până la care rezistă. Dincolo de această limită nu mai pot rezista și în momentul în care te găsești în Mariupol, unde nu poți găsi elementele primare ale vieții. Nu găsești ce să mănânci, nu găsești apă, nu ai lumină, nu ai căldură, nu ai unde să te odihnești pentru că trăiești printre ruine – acești oameni, unii vor ceda”, a afirmat el.

Fostul șef al Statului Major a afirmat că o armată care trage deliberat în populația civilă neînarmată comite crime de război.

„Revoltător ce se întâmplă în Herson este că soldații ruși trag în populația care  se revoltă. În toată lumea și în toate războaiele, soldatul care trage în civilii neînarmați este criminal. În acest fel, armata rusă, pe bună-dreptate poate fi numită de oricine – o armată de criminali”a subliniat Bădălan.

Vezi și:

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: ‘NATO are sisteme de interceptare a rachetelor hipersonice, dar nu au fost probate pe câmpul de luptă’

Fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pașcu: ‘Rusia s-a împotmolit. Mai contăm pe o lună, o lună și jumătate de război’

Generalul (r) Ben Hodges: ‘În această săptămână sau săptămâna viitoare suntem în faza decisivă a războiului’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare