sursa foto:  themoscowtimes.com

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu: ‘România poate fi o zonă de compromis în mintea Federației Ruse. Alte state foste comuniste nu sunt puse în vizor’

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu apreciază că în actuala criză provocată de o posibilă mutare a Rusiei în Ucraina, România se află chiar „în ochiul vulcanului”. Acesta a avertizat și de „zona de compromis” pe care o reprezintă România pentru Rusia în discuțiile cu americanii. Cristian Diaconescu a explicat că nu este vorba de un pericol militar pentru România, însă este un „pericol foarte mare, fiind într-o criză de securitate”.

„Toate aceste discuții (despre Rusia și Ucraina și NATO – n.red.), nu sunt negocieri, pentru că Rusia dorește să înlocuiască europenii cu americanii, se referă la un spațiu extins al OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) (…), care practic în acest moment este un vulcan, iar România se află în ochiul vulcanului”, a declarat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, vineri seară, la Controversat, cu Ionela Arcanu.

„Sunt extrem de îngrijorat de ce se întâmplă și de situația în care ne aflăm, pentru că Federația Rusă, printr-o declarație formală, a ales Bulgaria și România, state de frontieră în vecinătatea Mării Negre, ca țintele unei eventuale decizii NATO, ce in mod categoric nu se va lua, cerând NATO dezangajarea la nivelul 1997, cu specificația Bulgaria și România.

În acest moment, de facto ne aflăm într-o criză de securitate. O criză de securitate, un conflict nu înseamnă neapărat o confruntare militară, înseamnă o luptă de interese, de zone de influență, care trebuie urmărită la nivelul siguranței naționale în România. CSAT-uri, mai puține, mai multe, e în regulă. Problema este că Federația Rusă, și prin vocea lui Serghei Lavrov, care nu vorbește niciodată fără un mandat, plasează România într-o zonă de negociere fără ca România să participe direct. Deci România poate fi o zonă de compromis în mintea Federației Ruse. Bulgaria a anunțat deja că nu acceptă trupe NATO pe teritoriul său. Interesant… (…) Alte state foste comuniste nu sunt puse în vizor. România este”, a mai explicat Cristian Diaconescu.

„Atrag atenția că <<tema România>> apărea în hârtiile multora dintre partenerii noștri, care spuneau că România tot apare în diverse variante. Dintre toate statele NATO, România și Bulgaria, astăzi, ar trebui să fie cele mai preocupate despre când, cum, în ce direcție se poartă discuțiile”, a spus Cristian Diaconescu

Implicațiile pentru România: Nu se pune problema unui atac militar, dar pericolul e foarte mare

„Orice se întâmplă în această criză va avea implicații pentru România, chiar dacă nu directe. Orice se întâmplă cu Ucraina are legătură cu România, Polonia și Lituania.  Orice se întâmplă în Republica Moldova are legătură 80 la sută cu România și zona Mării Negre. (…) Deocamdată, în  optiunea Federației Ruse, Europa a fost inlocuită de SUA pe reîntoarcerea la linia strategică NATO din 1997, deci fără statele din Tratatul de la Varșovia, inclusiv România, adică fără extindere. Dacă aceste două teme vor fi acceptate chiar și partial, alianța nu mai există”, mai avertizează Cristian Diaconescu.

„Există două planuri de negociere, formal (…) si informal, de unde vin de fapt semnalele compromisului. În momentul în care te afli, ca România, în regiunea negociabilă, împreună cu Ucraina, evident că te va afecta acest compromis. (…)

Zona statelor baltice, care nu apar în acest proiect, e decis, prin NATO, să fie apărate de 4 mii de soldați <<cu glonțul pe țeavă>>, adică îi dă posibillitatea unei reacții imediate în caz de amenințare.

În zona Mării Negre, reacția NATO într-o criza sau amenintare, cuvântul este <<tailor>>, adică adecvata, potrivita. Din acest punct de vedere e diferența în decizia NATO.

Toate razboaiele, intervențiile militare din 1992, de la conflictul transnistrean , s-au intamplat in zona Mării Negre. Din acest punct de vedere, orice se va întâmpla în această zonă nu va rămâne în această zonă.

Nu se pune problema unui atac militar direct în România, dar există posibilitatea unor consecințe cu un grad de iminență, care te obligă să reacționezi. (…) Dacă la un moment dat un conflict generează un val de refugiați, întrebarea e unde se îndreaptă. Avem nevoie de președinte și de ceilalți să fie deștepți și să fie la masa negocierilor. (…) Pericolul e foarte mare chiar dacă nu e vorba de un război direct”, a mai explicat fostul ministru de Externe.

Cristian Diaconescu a vorbit și de testarea solidarității din cadrul NATO în actuala criză provocată de Federația Rusă, prin implicarea țării noastre.

„Mai e o variantă – testarea solidarității. Îți creezi o criza și verifici cum sunt cei care sunt alături de tine în organizația de apărare colectivă, cum sunt gata sa reacționeze, mai ales politic și diplomatic”, a mai spus Cristian Diaconescu, reamintind mesajul președintelui Joe Biden de acum două zile.

„Orice intervenție în Ucraina va fi considerat de noi o agresiune. Mesajul lui Biden a fost și pentru europeni, legata de agresiunea Rusiei. Pentru că unii dintre europeni spun că o intervenție limitată nu presupune o intervenție solidară și agresivă, adică întreaga solidaritate a spațiului nord-atlantic”, a concluzionat Cristian Diaconescu, vineri seară, la Realitatea Plus.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare