Victor Ponta, fostul premier al României, spune că dacă intrăm în Schengen, toată lumea are de câștigat.
„Eu cred că România o să fie primită în Schengen. Cred că ne primesc, mai sunt două zile. De 10 ani, decizia cu Schengen este o decizie politică, nu are nicio legătură cu realitatea tehnică.
În 2002 eram mai puțini pregătiți din punct de vedere tehnologic, față de cum suntem în 2022. Nu trece absolut nimeni și nimic granița fără să vedem. Tot timpul a fost o chestie politică, pentru că mult timp a fost ceva intern.
Niciodată România n-a avut un cuvânt de spus. Nimeni nu s-a temut în România. Eu sper să ne primească. Dacă intrăm în Schengen, toată lumea are numai de câștigat”, a spus Victor Ponta, conform gândul.ro
Fostul premier al României, Victor Ponta: 'De 10 ani, decizia cu Schengen este o decizie politică. Eu sper să ne primească'
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi

02 noiEconomie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează
Articole Similare

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



