Foto. Centrul de vaccinare, inaugurat de Klaus Iohannis, Clotilde Armand și Vlad Voiculescu, funcționează fără autorizație de incendiu!

Astăzi președintele Klaus Iohannis, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au inaugurat centrul de vaccinare de la Romexpo.

În mod surprinzător, centrul de vaccinare funționează într-un spațiu fără autorizație de securitate la incendiu (vezi foto).

„Am vizitat cel mai mare centru de vaccinare care este amenajat la Romexpo, o realizare notabilă. Îi felicit pe cei care s-au implicat pentru a realiza acest centru. Sunt foarte bucuros să constat că atmosfera în general se schimbă și foarte multă lume dorește să se vaccineze. Este o schimbare pe care o salut, o schimbare de atitudine. În săptămânile și lunile următoare, cum vor veni tot mai multe doze de vaccin, tot mai multă lume va beneficia de acest serviciu de vaccinare. Aici, la acest centru, ar putea fi vaccinate până la 3-4.000 de persoane pe zi”, a declarat Klaus Iohannis.

Suntem în cel mai mare centru de vaccinare din Bucureşti şi din ţară, în momentul acesta. Să avem noi vaccin cât putem vaccina aici”, a afirmat și Vlad Voiculescu.

Clotilde Armand: „Centrul este bine organizat”

Primarul Sectorului 1 a afirmat, la rândul său, că un număr cât mai mare de cetăţeni sunt aşteptaţi la centrul de vaccinare de la Romexpo.

„Mă bucur foarte tare că eforturile noastre au dat roade şi avem aici un centru profesionist care este gata să primească cetăţenii din Sectorul 1 şi din alte sectoare, dacă este nevoie. Noi îi aşteptăm în număr mare pe cetăţenii noştri. Centrul este bine organizat, este mare, este cel mai mare din România şi aici vor primi nişte servicii absolut profesioniste”, a spus Armand.

Vezi și

O nouă lovitură pentru Guvern! Polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu

Informații utile pentru toți șoferii români! Câți bani veți scoate anul acesta din buzunar

SURSE Omul lui Marcel Vela ar putea ajunge la șefia unei instituții de forță!

Sursa foto: Stirileprotv.ro

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare