O nouă lovitură pentru Guvern! Polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu

Guvernul Cîțu și Comitetul Național pentru Situații de Urgență primesc o nouă lovitură de la polițiști! După ce, într-o primă etapă, au anunțat că dau cu preponderență avertismente, în loc de amenzi, acum, în etapa a doua, polițiștii refuză să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu.

MARE ATENȚIE! Vorbim doar de polițiștii care sunt membri ai sindicatelor SNPR DECUS, Europol, Diamantul, Sed Lex, SIDEPOL, ROPOL, MERIDIAN și UNIPOL.

După ce negocierile cu ministrul Lucian Bode și conducerea Ministerului de Interne nu au avut rezultatul scontat, polițiștii intră în etapa a doua a protestelor demarate pe fondul înghețării salariilor de către Cabinetul Cîțu.

🛑 Întrucât ședințele de dialog social purtate cu ministrul Bode și conducerea M.A.I. s-au dovedit a fi sterile, fără o finalitate care să se reflecte în eliminarea inechităților și a discriminării la care sunt supuși polițiștii, începând de ieri am intrat în a doua etapă din calendarul de proteste stabilit de comun acord cu celelalte sindicate.

Astfel, membrii noștri de sindicat au refuzat și vor refuza în continuare să mai verifice persoanele izolate/carantinate la domiciliu, această atribuție neregăsindu-se în fișele posturilor, ea fiind efectuată pro bono până în prezent.

Totodată, pentru ca semnalele de protest să fie cât mai vizibile, aceștia poartă în continuare banderole albe pe mâneca uniformei de serviciu, așa cum se observă în fotografia colegilor de la Biroul Ordine Publică al Poliției Municipiului Sibiu”, transmite SNPR DECUS.

Protestele au început la 11 ianuarie

Bogdan Bănică, președintele executiv al SNPR Decus, a declarat, la 11 ianuarie, pentru Bugetul.ro, că polițiștii dau cu preponderență avertismente, în loc de amenzi. Aceste avertimente, potrivit lui Bănică, se aplică și în cazul obligativității purtării măștii de protecție în aer liber, precum și în sectoarele de Ordine Publică și Rutier. Practic, dacă vă prind polițiștii fără mască de protecție, puteți avea noroc și primi doar un avertisment, nu amendă.

Astăzi este prima zi din calendarul de proteste, în care polițiștii vor aplica cu preponderență sancțiunea cu avertisement.

Am solicitat revizuirea Ordonanței de Guvern nr. 226/2020 prin care au fost înghețate salariile polițiștilor. Întrucât nu am primit niciun răspuns la sesizările și la doleanțele noastre, am stabilit de comun acord cu alte organizații sindicale un calendar de protest, care începe chiar astăzi.

E un calendar etapizat pe trei părți.

Începând cu data de astăzi, colegii mei vor aplica cu preponderență sancțiunea avertismentului, în loc de sancțiunea cu amendă.

Din data de 18 ianuarie, dacă revendicările noastre nu vor avea ecou, vom refuza să îndeplinim alte sarcini decât cele pe care le avem în fișa postului, vom refuza să efectuăm ore suplimentare și să asigurăm permanența de la domiciliu.

Dacă nici în urma acestei forme de proteste, revendicările noastre nu vor fi auzite, pe data de 25 pregătim o pichetare, un miting, în fața Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Bogdan Bănică.

„Doar urgențele”

Totodată, președintele executiv al SNPR Decus a precizat, pentru Bugetul.ro, că se vor aplica avertismente, în loc de amenzi, în toate domeniile de activitate.

De asemenea, după data de 25 ianuarie, polițiștii vor asigura doar urgențele, după modelul protestelor magistraților din anul 2020.

Avertismentele nu se referă doar la situația pandemică, ci și la Ordine Publică, și la regimul rutier. Din data de 25, după modelul mai-marilor noștri din magistratură, vom asigura doar urgențele”, a punctat Bogdan Bănică, pentru Bugetul.ro.

Vezi și

Informații utile pentru toți șoferii români! Câți bani veți scoate anul acesta din buzunar

SURSE Omul lui Marcel Vela ar putea ajunge la șefia unei instituții de forță!

Legea a intrat în vigoare! Acești români se pot pensiona mai devreme

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare