Furnizarea căldurii va fi oprită în București! De când se întâmplă asta

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 17-04-2023 16:30

Actualizat: 17-04-2023 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă încheierea perioadei de furnizare a energiei termice către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat, începând de marţi.

Potrivit unui comunicat al CMTEB transmis AGERPRES, oprirea agentului termic va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele urmând să fie resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

"Reducerea progresivă a temperaturii de livrare oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopţii, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare", arată sursa citată.

De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale - spitale, creşe, şcoli, grădiniţe şi alte instituţii asemănătoare - în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor legali ai acestor instituţii.

Asociaţiile de proprietari care doresc închiderea vanelor din subsolul imobilelor pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Potrivit legislaţiei, oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte 10 grade Celsius, între orele 20,00 - 06,00.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri