Generalul (r) dr. Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, a declarat luni la postul de televiziune B1Tv că în războiul din Ucraina, armele vorbesc în continuare.
„Aș sublinia faptul că și președintele Macron vorbește de soluții, soluții de discuții și de negocieri de pace, garanții de securitate pentru toate părțile implicate în conflict. Tot Macron spune că soluția militară nu este cea mai bună soluție. Iată că se vorbește din partea Ucrainei de o soluție militară alături de o soluție diplomatică. Totuși, armele vorbesc și vor vorbi în continuare, deci mai avem un drum lung – mă refer la timp și nu numai, la pierderi, la costuri – pentru a ajunge ca diplomația să vorbească”, a explicat Virgil Bălăceanu.
„Vorbesc în continuare armele, până la o eliberare a Crimeii prin forța militară, total îndreptățită din perspectiva Ucrainei, este teritoriu care a aparținut Ucrainei. Să vedem modul în care Ucraina dezvoltă contraofensiva pe o axă Svatove-Kremina, unde nu au mai performat foarte mult. Să vedem măsura, spuneam mai devreme, în care Crimeea reușește să apere Bakhmutul, are putere de simbol, dar și importanță operativ-strategică”, a continuat el.
„Pornind de la aceste realități, vom vedea ce înseamnă primăvara, dacă vom asista la o primăvară ucraineană, care ar însemna menținerea apărării în Donbas și dezvoltarea contraofensivei pe axele principale care ar trebui să ducă în primul rând la eliberarea Hersonului și a Zaporojie, înainte de ajunge în Crimeea, mai ales a Hersonului, lucrurile fiind destul de complicate, ținând seama că rușii au trecut la pregătirea unei apărări fortificate nu numai pe aliniamentele de contact, dar și în adâncime, inclusiv pregătirea unei apărări de tip linii Marginot, nu exagerăm cu nimic, incluzând și teritoriul Crimeii, deci se pregătesc pentru o rezistență armată de lungă durată împotriva oricăror acțiuni pe care le-ar desfășura ucrainenii din punct de vedere al eliberării teritoriilor ocupate prin invazie”, a adăugat Virgil Bălăceanu.
„Iar pentru o contraofensivă de succes, pentru a ajunge în Crimeea sau pentru a ajunge nu numai în Crimeea, pentru a elibera în sine Crimeea, este clar că armata ucraineană are nevoie de un sprijin masiv al Occidentului pentru înzestrarea cu armamente și muniții specifice și necesare luptei ofensive. Întrebarea este, va adopta Occidentul, vor fi de acord Statele Unite ale Americii să înarmeze armata ucraineană pentru acțiuni de contraofensivă de mare amploare? Încă nu putem răspunde”, a mai spus generalul în rezervă, conform b1tv.ro
Generalul (r) dr. Virgil Bălăceanu, despre războiul din Ucraina: Mai avem un drum lung pentru a ajunge ca diplomația să vorbească
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiSocial
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



