Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că s-a lăsat de alte afaceri, pentru a se concentra pe lucruri mai importante. El promite că echipa sa va fi calificată în optimile Ligii Campionilor la anul, pe vremea aceasta.
"La Steaua începe o nouă eră, eu mi-am pus în cap ca să mă bat cu echipele mari din Europa. Că nu mai fac altă activitate. M-am lăsat de alte afaceri, nu mă mai interesează. Fac numai fotbal şi vreau să câştig mulţi bani din fotbal. Mulţi, nu 3, 7, 9, 10, ci 30, 25 de milioane pe an din fotbal. Asta mi-am pus în cap şi atunci severitate maximă", a spus Becali, la Pro X, conform stiripesurse.ro.
"Am vreo doi jucători, numai la ei mă gândesc cum să fac să-i iau. Numai români, nu mai iau străini. Şi din republica Oltenia. Nu dau trei milioane pe el (n.r. - pe Alexandru Băluţă), dau numai două, atât dau. Vreau un jucător şi dau două milioane pe el, ce mare lucru? Puteam să-l iau pe Mitriţă. Nu vreau să discutăm de Mitriţă, să se supere toată lumea pe mine, că abia m-am împărtăşit. Ce fac, încep să mă laud iar? Nu mai are rost să vorbim de Mitriţă, dacă e jucătorul Craiovei. E un jucător extraordinar, îmi place, dar avem pe postul ăla", a afirmat Becali.
Vezi și Veste bună pentru clienții RCS&RDS: De ce vor beneficia posesorii HUAWEI
Omul de afaceri i-a găsit loc în echipă lui Olimpiu Moruţan, care va fi transferat de la FC Botoşani: "Mie îmi place Moruţan să joace al doilea mijlocaş. I-am spus lui Dică, eu vreau o echipă care să joace 4-2-3-1, dar cu acel mijlocaş, unul dintre ei, marcator, mijlocaş ofensiv, optar, să fie între opt şi zece. Moruţan aleargă foarte mult şi îl văd acolo, mijlocaş central recuperator. Eu vreau să jucăm 4-1 şi cinci atacanţi."
Becali caracterizează anul 2017 ca fiind unul excepţional şi promite pentru 2018 calificarea echipei FCSB în primăvarea Champions League.
"A fost un an excepţional. Anul acesta, pentru că suntem în primăvară (n.r. - în Liga Europa), spun excepţional, pentru că am încasat şi sumele alea de bani şi mai trebuie să luăm câteva milioane... Suntem la două puncte, nu e mare lucru. De fapt nu suntem la două, pentru că golul pe care l-a anulat arbitrul în meciul cu Astra e două puncte. Noi am câştigat meciul ăla. Eu mă aştept la anul, pe vremea asta, să fim deja calificaţi în primăvară de Champions League. În noul sistem avem şi coeficient mai mare. Nu vă închipuiţi ce înseamnă echipa asta îmbătrânită cu un an, experienţa jucătorilor, puterea jucătorilor, calitatea tehnică îmbunătăţită, toate", a adăugat el.
Patronul FCSB mai spune că are încă încredere în Denis Alibec, dar va depinde numai de el dacă va prinde un transfer în străinătate, pentru că la echipa antrenată de Nicolae Dică nu prea ar mai avea loc.
Vezi și Un cunoscut hipermarket se ÎNCHIDE! Proprietarii vor pune lacătul, DEFINITIV, pe magazin, în ianuarie 2018! Ce se va întâmpla cu angajații săi
"Alibec rămâne la Steaua, dar dacă rămâne la Steaua el nu va juca. Dacă el joacă şi se pregăteşte, el pleacă. Pentru că echipele care l-au vrut nu au uitat de el. Că ăia nu stau să traducă că el are mofturi şi că face şi că drege. Încă îl mai studiază. Dacă el se antrenează bine şi joacă bine în primăvară, el pleacă. Ori pleacă, ori rămâne la Steaua şi nu joacă. Dacă are valoare, pleacă, dacă nu are, nu joacă nici la Steaua. La Steaua, nu suntem mediatori şi educatori. Aici este război şi la război... Nu suntem grădiniţă, să-l educăm pe Alibec sau să educăm copii. Ori eşti bărbat, ori nu eşti. Dacă nu eşti, du-te, tată, şi lasă-ne, că te ţinem pe bancă! Să ştie toată lumea şi Alibec! Bălaşa, accidentat, stătea pe tunel şi avea emoţii. Am crezut în el şi încă mai cred în el (n.r. - Alibec), ca valoare, însă trebuie să înţeleagă că aici e război, nu e educaţie de copii, e unitatea de elită Steaua, unde au loc bărbaţi puternici, războinici. Nu se pune problema să vină Burcă (n.r. - de la FC Botoşani). (nr.r - despre Golofca) Paguba e pagubă, am uitat-o şi la revedere. Îl trecem în rezervă, gata, altul. La revedere, am pierdut banii, care e problema?", a precizat Becali.
Gigi Becali se lasă de afaceri: Pe ce se va concentra și cum va câștiga milionarul foarte mulți bani
Trending

09 augEconomie
Se schimbă toate prețurile în Bulgaria. Românii care vor merge la vecini să facă piața vor avea tarifele exclusiv în euro

09 augEconomie
AEI, scenarii pentru creșterea facturilor. Cu cât ar urma să crească prețurile la benzină și motorină

09 augEconomie
Poșta Română, lovită de plecarea Temu. Mutarea depozitelor poate duce la concedieri și pierderi financiare

07:00Entertainment
Ce s-a ales de vila lui Alexandru Arșinel din stațiunea 2 Mai. Proprietatea este acum a copiilor, Bogdan și Cristian

09 augEconomie
Noua fraudă de pe telefon care face ravagii. Poliția Română trage un semnal de alarmă

09 augEconomie
Selina face pistă de avioane pe autostradă. Cine ar urma să o folosească și unde va fi amplasată

09 augEconomie
Ryanair a anunțat retragerea de pe piață. Deja nu mai vinde bilete în țara vizată, Serbia

11:30Economie
Impozite mai mari cu până la 70% pentru locuințe. Ce modificări intră în vigoare din 2026

11:00Economie
ANAF începe să stabilească taxele din oficiu. Cine primește decizii de impunere

09 augSocial
Tot mai mulți pensionari încasează pensie socială. Datele din iunie 2026 confirmă creșterea
Articole Similare

09 augSport
FCSB își propune câștigarea campionatului în sezonul 2026-2027. Becali anunță două transferuri surpriză

09 augSport
Naționala de volei feminin a învins Finlanda cu 3-1 în amical. Pregătiri intense pentru Campionatul European

09 augSport
Rodri a ales Barcelona în locul Realului Madrid. Transferul verii ia o turnură neașteptată

08 augSport
Ronald Araujo, de la Barcelona la Liverpool. Căpitanul de 27 de ani pleacă pentru un contract-record

08 augSport



