Guvernul a făcut marele anunț. De când va trece România la moneda euro

Autor: Mihai Paul, redactor

Publicat: 02-11-2018 16:00

Actualizat: 02-11-2018 15:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România era programată să treacă moneda euro, dar nu era până acum stablită o dată clară. După lungi dezbateri,  guvernul a stabilit ca acest  lucru să se întâmple în 2024, PSD adoptând Convenția națională pentru adoptarea euro până în 2024.

Vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a  precizat că s-a decis anul de când România va trece la moneda euro, iar întreg calendarul va fi prezentat săptămâna viitoare, potrivit Mediafax.


„În 2024. Aşa este calendarul oficial”, a confirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, în cadrul unor declaraţii de presă după ce a fost prezent la a 26-a ediţie a Galei „Topul Naţional al Firmelor Private din România 2017”, realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Ministrul a declarat că, în decembrie, va fi prezentat calendarul cu toate etapele, iar săptămâna viitoare va fi adoptat un memorandum în acest sens.

Vezi și:

Statul trebuie să plătească o sumă impresionantă unui protestatar. Cât trebuie să primească românul

De necrezut! Ce făcea, de fapt, Alina Bica în Costa Rica – Cu ce se ocupă firma sa


Lovitură grea pentru Ion Țiriac! ‘Țeapă’ de milioane de euro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri