Guvernul Orban la negocieri! Militarii și Polițiștii au fost ferm asigurați!

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 17-12-2019 16:45

Actualizat: 17-12-2019 18:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Biroul de presă al Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:


La întâlnirea pe care președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, domnul General Gabriel Oprea a avut-o cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne, acesta a fost ferm asigurat cu privire la următoarele aspecte:


  1. Toate drepturile lucrătorilor de poliție vor fi respectate și aduse la zi, începând cu luna ianuarie 2020.

  2.  Salariile polițiștilor vor fi plătite respectându-se legea salarizarii aflată in vigoare, acest lucru garantând creșterile prevăzute pentru anul 2020 și pentru anii următori.

  3.  Nu va fi modificată legea privind pensiile polițiștilor, pe cale de cosecință ieșirile anticipate din sistem nefiind justificate.


La discuții au participat, alături de reprezentanți ai sindicatelor din MAI:

-     domnul colonel(r) Ionel Babuș, vicepreședinte UMPMV,

  • domnul Anghel Iordănescu, selecționer al echipei naționale de fotbal a României, membru UMPMV,

  • comisar-sef de poliție Christian Ciocan, director de comunicare și purtător de cuvânt al UMPMV.


Uuniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” reafirmă, în aceste condiții, sprijinul pentru ministrul afacerilor interne Mihai Vela, în îndeplinirea dezideratului cerut de liderul UMPMV Gabriel Oprea, acela al respectării drepturilor polițiștilor români, ale familiilor acestora, pentru respectarea demnității umane și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, informează realitatea.

Vezi și:

EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor

Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu

 

 

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri